Perlele elevilor – amuzament sau îngrijorare

Dintotdeauna ne-au distrat “perlele” găsite de profesori în lucrările elevilor. Au constituit sarea şi piperul monotoniei corectării tezelor sau extemporalelor.
Distrându-ne de ele neglijăm însă să observăm, în ultima vreme mai ales, o stare de fapt. Din ce în ce mai multe “perle” apar în caietele elevilor noştri. Momentele de umor tind să fie înlocuite din ce în ce mai des de un mod de exprimare: simplist, pueril, fără un fundament logic.
Neştiinţa, incultura şi mai ales nepăsarea ce se manifestă tot mai frecvent în gândirea tinerilor, transformă inocentele “perle” într-o realitate tristă ce riscă să se generalizeze, să devină un mod de viaţă. O frază, o propoziţie ilară sau ilogică din trecut, a ajuns acum motiv de mândrie, de exprimare a unui EU prost înţeles, de “lider” de gaşcă. Pornite la început din inocenţă sau dintr-o lipsă momentană de cunoştinţe obiective, aceste “perle” devin azi o caracteristică a teribilismului juvenil.
În mâna şi în mintea “fetelor de fete” şi a “băieţilor de băieţi” acestea sunt “instrumente” de înfruntare a autorităţii profesorului, de negare a sistemului şi de autoimpunere. Prin ignoranţă, incultură, neadaptare şi o negare agresivă a disciplinei şi învăţământului din ce în ce mai mulţi elevi devin ei înşişi “perle” ale societăţii, “perle de cultură” ale unei societăţi care le încurajează lejer această metamorfoză.
Să nu uităm însă inocenţa şi nevinovăţia acelor “perle” care ne-au şi vor continua să ne descreţească frunţile încordate aplecate asupra sutelor de lucrări de verificat. Să încercăm să zâmbim sperând că frazele de mai sus sunt de fapt o imensă “perlă” subiectivă a unui cadru didactic încastrat prea mult în prezentul cotidian.
Exemplificările care urmează vă vor lămuri dacă avem sau nu motive de îngrijorare:
- Deşi pierd lupta, ţăranii lui Rebreanu au unele mici satisfacţii cum ar fi: uciderea boierului Iuga, arderea conacelor, etc.
- La sfârşitul romanului, Ana Karenina işi curmă zilele, rămânând in continuare o mamă bună.
- Ionel s-a urcat pe un cal, a pus toba de gât şi goarna la gură; cu o mână bătea toba, cu cealaltă sufla cât putea in goarnă.
- Principiul soneriei este că apeşi afară şi se aude înăuntru.
- Rebreanu ne înfăţişează în "Pădurea spânzuraţilor" o pădure plină cu pomi în care spânzuraţii ţin loc de crengi.
- Poetul cântă satul de care nu te mai poţi despărţi odată ce l-ai părăsit.
- În secolul al XV-lea limba vorbită de popor era considerată vulgară şi n-o vorbea nimeni.
- Pădure virgină este o pădure în care mâna omului n-a pus niciodată piciorul.
- Cea de-a doua fază a creaţiei lui Eminescu s-a deosebit de prima şi a urmat după aceasta.
- Romanul "Răscoala" culminează la sfârşit cu un deznodamânt tragic.
- Mie îmi plac poveştile -scrie un elev de 10 ani- fiindcă au în ele un melancolism care mă face să dorm.
- Romantismul apare într-o epocă de frământări cataclizmice în care omul, cel mai nobil animal, este ridicat în slăvi.
- Mircea cel Bătrân stă la un discurs cu Baiazid. Acesta îl primeşte cu obrăznicie şi-l face în tot felul, ca pe o albie de porci.
- Poema "Mioriţa" circulă pe bază orală, adică nu a fost scrisă din motive tehnice.
- Datorită geniului său, Ion Creangă a ajuns să fie tradus în toate colţurile ţării şi chiar peste hotare.
- Spre deosebire de tragedie, într-o comedie deznodământul se termină de obicei vesel.
- Toate personajele din "O scrisoare pierdută" sunt lipsite de incultură.
- Acolo, la izvor, Labiş aude detunătura puştii care constituie moartea gingaşei fiare.
- La nunta lui Călin, popa este un bondar leneş şi gras căruia nu-i mai tace gura cântând cântece lăutăreşti.
- Ţăranii lui Creangă vorbesc o limbă fără greşeli de ortografie.