Se afișează postările cu eticheta Acer. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Acer. Afișați toate postările

sâmbătă, 3 martie 2012

Evomag – o şansă pentru schimbare

Cine era ca mine acum vreo 15 ani? Îmi redactam lucrarea de licenţă, dar nu oricum, ci pe un aşa-zis laptop Toshiba. Îl împrumutasem doar pentru acest scop, pentru trei zile. Atunci am învăţat şi eu să-mi folosesc degetele pe tastatură: la început câte unul, apoi mi-am tăiat unghiile şi brusc, a crescut numărul cuvintelor scrise pe minut. Spre final am „reuşit” să pierd tot documentul, pur şi simplu a plecat pe căile necunoscute ale Ms-Dos-ului de atunci. Sigur că întotdeauna este un specialist, aşa că mi-am recuperat munca, totul încheindu-se cu happy-end, ca în orice telenovelă.

Între timp s-au perindat prin faţa mea mai multe PC-uri, abia acum 4 ani am intrat în posesia unui laptop adevărat, însă tot o ciudăţenie. O prietenă mi-a adus tocmai din Kuweit, un Acer Aspire, cu multe sacrificii şi peripeţii. Îmi doream mult un laptop la vremea respectivă, însă raportul preţ / salariul meu de bugetar era supraunitar. Mi-a trebuit ceva timp să mă obişnuiesc cu tastatura încărcată cu litere arabe (printre altele). Îl mai am şi acum, chiar îl folosesc:



Acum sunt mult mai relaxată în ceea ce priveşte oferta. Dacă e să aleg din categoria laptopuri de pe EvoMAG.ro, am de unde alege, mai ales că îmi pot uşura căutarea după: producător, procesor, RAM, HDD, diagonală, rezoluţie, videoRAM, sistem de operare, preţ, popularitate la căutare sau vânzare.

Mai multe despre cel mai bun magazin online se pot afla şi de pe pagina de facebook evomag:
- este sponsor al emisiunii Zona IT
- afişarea stocului în timp real
- introducerea platii cu card
- tot mai mulţi clienţi devin fideli acestui magazin, explicaţia fiind cât se poate de simplă: produse de bună calitate, garanţii rezolvate în regim de urgenţă, livrări rapide, preţ bun al produselor.

Dacă stau să compar ce am eu, cu noile modele de Acer, îmi dau seama de evoluţia exponenţială a tehnicii. Faceţi şi voi o comparaţie între cel de mai sus, care are pe el:


şi acest Acer Aspire.

Prin acest articol am devenit evoblogger. Toţi cei interesaţi de acest titlu sunt invitaţi să acceseze Haotik.ro şi să susţină, alături de Haotik, Campania #evoBlogger.

joi, 25 august 2011

Evoluţia calculatoarelor mele

Cu mari eforturi, ceea ce a implicat, la vremea respectivă, credit la vestitul CEC (pe 3 ani), am reuşit să achiziţionez performantul (la acea vreme) calculator Alpis 166 cu o “temută” configuraţie, adică procesor Intel de 166 MHZ, 16 mega RAM (upgradat la 32 după un an) şi placă audio-video integrată. La toate acestea era “asortat” un hard disk de 50 megabites.

Cu o frecvenţă repetitivă de 3 ani, am încercat să ţin pasul cu evoluţia tehnicii, apelând la cei mai pricepuţi prieteni care mi-au “construit”, bucăţică cu bucăţică, PC-uri.

Un calculator în casă este ca un animăluţ de care trebuie să ai grijă, să-l creşti, să-l curăţi din când în când, să-i asiguri condiţii de bună funcţionare, să nu te răzbuni pe tastatură dacă primeşti informaţii care nu-ţi convin şi, nu în ultimul rând, să nu torni lichide lipicioase pe el că se îneacă definitiv şi irevocabil.

Dacă e să mă delectez cu ultimele modele de calculatoare, imprimante, aparate foto sau video, monitoare, telefoane, tv şi multe altele, mă uit pe azerty.ro.

Totuşi, nu m-am lăsat mai prejos când au apărut în trend laptopurile. Am fost foarte mândră de marea mea afacere prin care am achiziţionat ceea ce se numeşte Acer Aspire 3610, cel de pe care scriu acest articol. Al meu este unic, însă pentru a avea o privire de ansamblu, am găsit modele mai noi de laptopuri Acer.

Orice privire spre tastatură îmi provoacă ameţeală deoarece are caractere arăbeşti. Mi-a trebuit ceva timp până să mă obişnuiesc cu ea. Dar punctul slab al laptop-ului este steluţa din dreptul specificaţiei wireless, ceea ce înseamnă că nu este dotat cu aşa ceva. Astfel că sunt nevoită să folosesc un adaptor care se întrerupe cand mi-e lumea mai dragă. Dar, bucurie mare, am găsit tot pe azerty.ro, un adaptor care pare dispus să mă ţină conectată la net atât cât îmi doresc.

Un blogger care se respectă ţine pasul şi cu evoluţia tehnologiei, altfel rămâne în anonimat. Nu trebuie să fii expert, însă bloggingul nu funcţionează atunci când eşti antitalent sau dezinteresat de cunoştinţe peste medie de operare pc. Mai mult decât atât: nu e păcat să ai un laptop ultra-performant şi să nu-i foloseşti capacitatea la maxim?