Dacă tot începe şcoala......

Fobia şcolară (special pentru părinţi şi nu numai...)

- la copiii din clasele primare-

Multi copii prezinta dificultati in momentul inceperii frecventarii scolii, ei plang pe drum, se agata de parinti in momentul separarii, unii par inconsolabili, plang mult timp asteptand ora de iesire intr-o stare de tensiune extrema, care ii impiedica sa participe adecvat la activitatile scolare. O astfel de problema poate sa apara la copii care nu au cunoscut vreo separare inainte de intrarea in scoala.
Intr-o serie de cazuri, aceasta temere de a fi incadrat intr-un mediu nou si de a fi separat de parinti nu este realmente o fobie, in masura in care, in pofida aparentelor, nici invatatorul, nici scoala nu sunt desemnate in mod stabil ca obiect fobic.
Inhibitia intelectuala provocata de singuratate este manifestata si cand copilul este acasa. Indispozitia si inactivitatea scolarului care nu reuseste sa inceapa lucrul sau nu intelege ce are de facut, pana cand parintele nu intervine brutal, este bine cunoscuta.
Termenul de fobie scolara a fost introdus de catre Johnson in 1941, care a realizat legatura cu anxietatea de separare.
Fobia scolara survine in general intre 7 si 13 ani, afectand 2-5% din copiii de varsta scolara. Problema incepe deseori cu lamentari ale copilului, cu formulari critice, negative cu privire la scoala, cu reticenta sa de a merge la scoala sau de a ramane acolo, in ciuda incercarilor de convingere din partea parintilor sau a profesorilor. La copiii din clasa I fenomenul apare in momentul parasirii locuintei. Comportamentul poate fi insotit de semne manifeste de anxietate sau chiar de panica.

Unii copii nu reusesc nici sa iasa din casa, iar daca o fac totusi, fie se intorc de la jumatatea drumului, fie de la scoala intr-o stare marcata de anxietate.
Simptomele de anxietate sunt de cele mai multe ori insotite de tulburari neurovegetative de tipul: cefalee, dureri de stomac, greata, ameteala, pierderea apetitului, care se manifesta in momentul in care stie ca trebuie sa mearga la scoala. Uneori, copilul protesteaza, plange, avand chiar si crize de furie care pot sa devina comportamente de tip agresiv, distructiv. Alti copii devin retrasi, apatici, depresivi, putand chiar sa incerce o sinucidere. In mod tipic, odata ce inceteaza presiunea legata de mersul la scoala, simptomele par sa se atenueze.

Indiferent de modul in care apare tulburarea, parintii se intreaba daca exista ceva gresit la scoala sau isi pun problema unei eventuale boli somatice a copilului. Deseori, copilul este macinat de griji realiste (atat acasa, cat si la scoala), care se impletesc cu frici irationale.

In general, se iau in considerare trei explicatii posibile:
- teama fata de unele situatii scolare;
- teama de a parasi locuinta separandu-se de mama;
- debutul unei depresii infantile.
Copiii cu fobie scolara sunt elevi vulnerabili care prezinta temeri reale si imaginare legate de scoala, care trebuie investigate cu atentie. Oricum, multi dintre acesti copii prezinta frici si anxietati si in viata de acasa, de exemplu, legate de sanatatea unui parinte, de posibilitatea ca acesta sa moara in absenta copilului.

- fobia şcolară în adolescenţă-

Formele aparute in aceasta perioada, in pofida unor similitudini, sunt total diferite de cele din copilaria mica. Debutul este in general brusc; un baiat sau o fata care nu a atras in mod special atentia adultului, nu mai frecventeaza scoala. Poate fi vorba de un refuz exprimat direct parintilor, cu posibile manifestari anxioase intense.
Schimbarea comportamentului copilului sau adolescentului bulverseaza familia, cu atat mai mult cu cat fobiile scolare pot apare in egala masura la elevii buni ca si la cei mediocri. Deseori, este vorba de elevi care, dimpotriva, prezinta interes pentru scolaritate, pentru unii profesori, unii colegi si unele activitati.
In unele cazuri, subiectii nu pot formula vreo justificare, in alte cazuri, ei pot elabora o poveste care sa le explice comportamentul. Ratiunile invocate pot fi referitoare la o atingere a stimei de sine provocata de un profesor, sau la o schimbare de atitudine din partea colegilor sau a grupului de prieteni. In aceste relatari, subiectul se simte tradat sau desconsiderat.
Alteori, explicatiile sunt de alta factura: poate fi vorba de preocupari ipocondriace, de tip astenie excesiva sau de o preocupare intensa pentru aspectul fizic. Deseori, la interventia familiei, subiectul se poate intoarce la scoala, dar anxietatea se manifesta din nou cu aceeasi intensitate; devine evident ca este vorba de fobie scolara, iar motivele invocate de catre subiect nu sunt decat constructii artificiale.
Incetand frecventarea unei scoli, adolescentul respectiv va sta in permanenta la parinti, hartuindu-i cu tot felul de intrebari sau reprosuri si transformandu-si deseori camera intr-o incapere de nelocuit.
In aceste cazuri, dialogul cu subiectul nu este intotdeauna usor.

Terapia fobiei scolare

Componentele terapeutice care sunt implicate in acest proces sunt urmatoarele:
a) invatarea de catre copil a unei metode de relaxare;
b) desensibilizarea sistematica;
c) eliminarea intaririlor asociate cu dorinta de a ramane acasa;
d) reintarirea progresiva a copilului in sens pozitiv pentru a ramane la scoala.
Aceste şedinţe trebuie conduse de un psihoterapeut care poate fi psiholog sau medic psihiatru.

Terapeutul poate opta, în funcţie de situaţie, pentru diferite metode, incluzând chiar terapie de grup sau sedinţe cu aparţinători. Astfel, copilul va realiza că nu e singurul în această situaţie, îşi va înţelege mai bine stările, îşi va controla mai uşor manifestările, iar calea spre vindecare va fi mai facilă atât pentru subiect, cât şi pentru părinţi.