luni, 18 iunie 2012

Condusul defensiv - o şansă pentru toţi

Se apropie vara, perioada concediiilor, sezonul în care, în sfârşit, Loganul meu va fi în elementul său. S-a săturat şi el de plimbări prin oraş, prin aer poluat, hâţa-hâţa pe la stopuri, noaptea dormind în aceeaşi parcare, pe frig, pe căldură, pe ploaie, pe vânt. M-a slujit 7 ani (cu aceeaşi baterie), iar eu am avut grijă ca în fiecare vară să-i ofer cel puţin câte un drum mai lung, prin ţară. La experienţa mea de aproape 20 de ani de şofat pot spune că am de adăugat experienţe preponderent plăcute.

Am condus 13 ani o Dacie 1310 cu care-mi era foarte uşor să conduc preventiv şi defensiv, deoarece la peste 70 km/h aveam impresia că se dezmembrează. Însă la un drum mai lung de 100 km. simţeam că îmbătrânesc: se auzeau tot felul de hârşâituri şi pocnituri, încât nu mă simţeam deloc în siguranţă, mai ales când depăşirile se făceau în lanţ în jurul meu. Noroc că toată lumea se pricepea la lipit rezervoare sparte, desfundat jiglere, schimbat bujii. Un set de anvelope noi şi verificarea maşinii în mod regulat ne-a salvat de la un impact frontal, neprevăzut.

Cine poate fi mai bun în ale pilotajului decât Domnul Titi Aur, un maestru al volanului, pe care experienţa l-a învăţat să conducă defensiv. Este binevenită Şcoala de conducere defensivă, care se adresează atât companiilor private, cât şi persoanelor fizice.


 Susţin această campanie alături de Blogal Initiative.