Se afișează postările cu eticheta Toyota. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Toyota. Afișați toate postările

duminică, 27 noiembrie 2011

Toyota Prius - mașina cu cel mai ridicat IQ


Jurnal de bord – Viitorul din prezent…

08 septembrie 2011

Bucurie fără margini. Mult dorita Toyota Prius venise. Luând-o pe Alexandra, în 15 minute eram la reprezentanţă. Expeditiv, am terminat rapid partea birocratică şi... la volan. Primele secunde au fost de totală derută. Apăsasem butonul de pornire, făcusem 10-20 de metri, dar nu se auzea nimic. Femeie (dar nu blondă), m-am uitat dacă suntem în pantă şi ne deplasăm din inerţie. Nu, nu eram. Preventiv, am apăsat frâna. A fost pentru prima dată când am simţit sistemul de frânare regenerativă, optimizat pentru creşterea cantităţii de energie generată în timpul frânării. Reprezentantul care mă urmărea amuzat, mi-a “servit” rapid minimele informaţii tehnice.


Sistemul avansat de control hibrid (Hibrid Synergy Drive) foloseşte combinarea a două surse de putere: un motor electric şi unul cu ardere internă, asigurând o ținută de drum excepțională, în timp ce zgomotele și vibrațiile sunt minime. Cu toate acestea, pentru a evita alte experiențe, fiind și cu fetiţa, am “tăiat-o” spre casă, atentă să nu execut vreo manevră păguboasă.


14 septembrie
Au trecut câteva zile, acum eram informată, rodată suficient pentru a-mi înţelege şi conduce “bijuteria” ecologică. Toyota venea cu un concept nou, un mod EV care permite condusul în modul exclusiv electric, soluția ideală pentru cei care doresc să îmbine plăcerea condusului cu impactul minim asupra mediului înconjurător. Motorul pe benzină de 1,8 litri, alături de motorul electric, obțin performanțe care fac din noul Prius cea mai vândută mașină din Japonia. Generaţia a treia de Prius, nu numai că sporește popularitatea modelului, dar a depăşit propriul record în economia de combustibil.
Familistă convinsă, plec în vacanțe cu o mulțime de bagaje. Acum dispuneam de stil şi spațiu. Designerii avuseseră o sarcină dificilă în dezvoltarea unui exterior impresionant, creşterea spaţiului intern şi reducerea coeficientului de rezistenţă aerodinamică, probleme rezolvate cu succes.
17 septembrie
Prima ieșire. Rulam în cea mai mare siguranță, într-o liniște desăvârşită. Era ca o plimbare în aer liber, emisiile de carbon fiind aproape inexistente. Va trece mult timp să mă obişnuiesc cu această “pace interioară” şi cu senzația de mașină “luată la vale” cu motorul oprit. Acum cunoşteam și tehnologia de bază: principiul dinamului de la bicicletă, cu diferenţa că principiul Toyota este mai complex, japonezii botezându-l “Hybrid Synergy Drive”.
Tehnologia hybrid recuperează şi stochează energie într-o baterie, refolosind-o prin intermediul unui motor electric. Astfel foloseam atât puterea unui motor pe benzină de 1.8, cât şi energie electrică. Pe drumul ce urca prin pădurea de brad, în liniştea ce ne înconjura, aveam toţi un sentiment de libertate nemaiîntâlnit, contopiţi cu natura într-un tot existenţial.
22 septembrie
Trecuseră 2 săptămâni de când dețineam supermaşina viitorului (cum o numea Alexandra), iar noul Prius ridica zeci de întrebări din partea celor care au avut privilegiul de a urca în maşină: “Cum mergi cu maşina și nu se aude absolut nimic? Cum funcţionează?”. Mai mult, nivelul de informaţie furnizat de planşa de bord m-a bulversat complet. Sunt ca în cockpitul unui avion. Nu mă mai satur de condus: este simplu şi confortabil. Şofatul era oricum unul dintre hobby-urile mele.

Puterea sistemului hibrid de propulsie, cutia de viteze automată CVT, reducerea nivelului emisiilor, acceleraţia liniară, economia de carburant reprezintă bază pentru tehnologiile viitorului şi îmi oferă libertatea să mă concentrez pe lucrurile importante, bucurându-mă din plin de călătorie.
Prius ar spune: “Urmează-mă!”

Vor trece anii, iar Alexandra va găsi, cu siguranță, fragmentul de jurnal în bordul Prius-ului. Rămasă fidelă mărcii și modelului, se va bucura de libertatea oferită de panourile solare din dotarea seriei a patra de la Prius. Un pas înainte, totul pentru o natură mai sănătoasă, mai curată.
“- Hai să plecăm, mami!” Nu o auzisem urcând. Așezată comod, cu ochii închiși, își imagina probabil un viitor verde cu multe păduri, prințese și mașini parfumate.

Articolul este parte integrantă a concursului SuperBlog (etapa 30 - Toyota).

miercuri, 9 noiembrie 2011

Toyota Land Cruiser – 60 de ani de legendă în off road

"Good thinking, good products"
O legendă în Valea Regilor


Căldura şi apusul de foc profilat la orizont te îndemnau la somn. Eram în a șasea zi de aventură în Valea Regilor. Plănuisem această ieșire de când achiziționasem superba Toyota Land Cruiser V8. Doream să îmbinăm confortul cu puterea motorului într-o escapadă în lumea misterelor și legendelor. Auzisem de farmecul safari-urilor auto din deșertul egiptean, de cucerirea dunelor și a furtunilor de nisip, de măreția piramidelor, de exoticul obiceiurilor și răcoarea binevenită a oazelor uitate de hărți din mijlocul deșertului. Luxorul, mormintele lui Ramses III, Ramses IV, Ramses IX, al vestitului Tutankamon precum și celelalte obiective de pe partea apuseană a Nilului fuseseră lăsate în urmă de caii putere ai motorului turbodiesel D-4D de 3.0 litri.


Pierdută în vraja momentului, nu-mi venea nimic în minte. Priveam doar sigla de pe bordul maşinii, conturată pe umbra piramidelor ce apăreau la orizont şi brusc ... m-am trezit pe alte tărâmuri pline de tradiții și istorie...

Departe, exista un imperiu condus de un împărat puternic. Aflat în război, acesta îşi chemă slujitorii şi le ordonă să construiască o maşină cum nu se mai văzuse până atunci, care să reziste vremurilor şi de care să audă toţi urmaşii săi....
În 1941, armata imperială japoneză ocupă Filipine. Printre capturile de război se găsea Fordul Bantam MKII. Conştienţi de avantajele unei astfel de maşini, militarii au comandat uzinelor Toyota o maşină asemănătoare. Asfel apare modelul AK, adoptat imediat sub numele de Yon-Shiki Kogata Kamotsu-Sha, fiind mai curând un camion compact. Imediat după apariţia acestuia s-a dorit dezvoltarea modelului în ceva asemănător Jeep-ului folosit de armata SUA. Astfel, în 1942 Toyota scoate pe piaţă prototipul AK10 cântărind o jumătate de tonă.


Era începutul Land Cruiser-ului.



Pornind de la acest concept, în 1951, Toyota, tot la cererea militarilor, produce primul „Jeep”, vestitul Toyota BJ asemănător Land Rover-ului britanic şi mult mai puternic decât Jeep-ul american. Au trecut 3 ani până când, în 1954 directorul tehnic al Toyota, Hanji Umehara, denumeşte modelul Land Cruiser.

"În Anglia am avut un alt concurent - Land Rover. Am dorit să intrăm pe piaţă cu un nume care nu ar suna mai puţin demn decât cel ale concurenţilor noştri. Iată de ce am decis ca maşina noastră să poarte numele de Land Cruiser" îşi amintea el.


Au urmat seriile 40,50,60,80,90,LC,100 culminând în prezent cu seria V8. În cei aproape 60 de ani de existenţă Toyota Land Cruiser a fost folosită în cele mai dure condiţii, dovedindu-şi tot timpul renumele devenind sinonim al maşinii 4x4 de teren.


Puţine maşini şi-au păstrat în timp renumele, însă doar una singură se distanţează (atât în competiţii cât şi la vânzări): Land Cruiser-ul. Modernul V8 continuă tradiţia “străbunilor” off-road, acum aceste caracteristici fiind îmbinate cu cerinţele clientului spre confort, manevrabilitate, siguranţă şi eleganţă, facând faţă tuturor condiţiilor, inclusiv celor ivite în fața noastră: o dună imensă de nisip. Dintr-o limuzină de lux, V8-ul nostru se transformă imediat în “animal” dezlanţuit în situaţii extreme de off-road, depășind obstacolul în cea mai mare siguranță.



Succesul Land Cruiser-ului se poate deduce din numărul total de maşini vândute din 1952 până în 2006 şi anume 5.117.304. O cifră impresionantă şi greu de egalat. Nisip, sol pietros, pante abrupte, praf, căldură, distanța de peste 2500 km, nimic nu a făcut ca excursia cu Land Cruiser-ul V8 să nu fie o adevărată plăcere.

Noaptea ne învăluia, iar lumina liniştitoare ce venea de la bord făcea ca sentimentul de confort şi siguranţă să fie ca acasă. Mai aveam puţin şi ajungeam la Cairo. Escapada noastră în deșert se terminase. De mâine toate acestea vor rămâne în urmă, iar noi, împreună cu bunul prieten Land Cruiser V8, ne întoarcem acasă.

Today Tomorrow Toyota



Aceasta a fost etapa 17 a concursului SuperBlog 2011.

joi, 20 octombrie 2011

Yaris – Generația Geniu

...sau... “Îmblânzirea soacrei”
O ploaie rece, măruntă, de toamnă cernea fără întrerupere de aseară. Conform mentalității românești, “un strop de ploaie te face şofer”, oraşul era sufocat. Coloane întregi de mașini, bară la bară, transformau bulevardele în coloane infinite de “patrupezi” cauciucați de vară.


În Toyota mea, un Yaris Sol, aşteptam de 15 minute în parcarea din fața gării sosirea ei, suprema soacră. Venea! Venea să-şi viziteze băiatul și nepoata (pe mine, cantitate neglijabilă, victimă colaterală, mă ignora din start). Până la sosirea personajului, butonam plină de încântare sistemul mutimedia Toyota Touch - sistem inteligent de acces şi control al funcțiilor on-board, cu ecran tactil de 6.1", color. Sistemul de navigaţie și serviciile web nu încetau să-mi satisfacă plăcerea copilărească. Yaris este o maşină de oraş compactă şi ingenioasă. Stilat şi agil, Noul Yaris dispune de o tehnologie accesibilă utilizatorului.



Absorbită de sunetul impecabil al sistemului audio, lăsasem forfota oraşului undeva deoparte, când un bocănit isteric mă trezi la realitate. Venise!

“Deschide, dragă, odată uşa asta că mă înmoi cu totul! Plăteşte hamalul și urcă și tu bagajele astea că sunt ruptă de oboseală!” (normal, că la vagonul de dormit cu care venise, s-o fi stând în picioare...). Aoleo!...o stivă de bagaje trona în mijlocul drumului. Noroc cu programul Optimo al noului Yaris. Exteriorul său având un aspect atât de îngrijit, nici nu te-ai putea gândi că interiorul său e atât de mare, decât atunci când te afli la volanul ei și, în plus, rabatarea scaunelor din spate face ca litrajul portbagajului să crească simţitor.


În timp ce-i “serveam” un uscător de păr cuplat la mufa USB din torpedou (torpedou cu rol de minibar prin sistemul de ventilație pentru păstrarea la rece a alimentelor/băuturilor), am pornit, apăsând butonul “Engine Start/Stop” prin intermediul telecomenzii de acces inteligent. Profitând la maxim de camera video pentru marșarier, am reuşit să mă strecor profesionist din parcarea devenită neîncăpătoare. Observam cu coada ochiului cum soacrei i se lungeşte uşor faţa de uimire. Mâinile-i umblau ca furnicile pe finisajele de clasă, dar mândria-i, incomensurabilă prin definiție, nu o lăsa să scoată nici un cuvânt de laudă.


“Vai, dragă, cu aglomeraţia asta o să ajungem mâine acasă… puteai să iei și tu un taxi să mă aștepți, că aștia știu și se descurcă mai bine cu toate scurtăturile!...”. Am tras brusc de volan intrând pe o străduţă lăturalnică, provocându-i tartorei un scurt icnet de spaimă. “Stai, mamă, liniştită, că prioritatea numărul 1 pentru Toyota este siguranţa: ABS cu distribuţie electronică a forţei de frânare (EBD), sistemele de asistenţă la frânare (BA), de control al stabilităţii (VSC), de control al tracţiunii (TRC) și, nu în ultimul rând, posibilitatea dotării cu până la 9 airbag-uri împreună cu scaunele cu tehnologie de reducere a riscului de traumatism cervical (WIL). Yaris este prima maşină proiectată de Toyota în concordanţă cu noile sale norme de siguranță, mult mai stricte.”

Mi-am întors faţa să nu-mi vadă “rânjetul” de satisfacţie provocat de figura-i mută de uimire şi neştiință, marcată de o gură uitată deschisă.


În compactul Yaris, creat pentru deplasarea în oraş, având o rază de barcaj de doar 4,7 m și ajutată de senzorul de ploaie, într-o ambianță muzicală discretă ce ne izola de infernul exterior, mă strecuram cu o adevărată plăcere pe alei, astfel că în 15 minute eram acasă. Obişnuită cu o Dacie 1310 din dotare, uimirea soacrei atinsese cote maxime... Călcându-şi mândria spuse: ”Bravo, mamă, … aşa maşină, aşa şofer!”. Era de bine. Din partea ei, era lauda maximă. Știam că, din acea zi, nu voi mai fi o “ignorată” ci voi avea locul meu clar în inima ei.

Mulţumesc, Yaris!
De la bord, un articol pentru SuperBlog, etapa numărul 8.

sâmbătă, 12 decembrie 2009

Istorie pe 4 roţi

Toyota Land Cruiser - o legendă

Drumul lin şi apusul de foc ce se profila la orizont te îndemna la somn. Mergeam de 7 ore şi oboseala se făcea simţită. Fetiţa mi se cuibări în braţe.

“- Mami, îmi spui o poveste?”

Nu-mi venea în minte nimic. Priveam doar sigla de pe bordul maşinii şi brusc ...
„- A fost odată ca niciodată un imperiu mare condus de un împărat puternic. Aflat în război acesta işi chemă slujitorii şi le ordonă să construiască o maşină cum nu se mai vazuse până atunci, o maşină care să reziste vremurilor şi de care să audă toţi urmaşii săi ...” .

A fost suficient, fetiţa adormise. Însă gândurile îmi zburau în continuare spre acele vremuri de început ale mărcii maşinii noastre.

În 1941, armata imperială japoneză a ocupat Filipine. Printre capturile de război se găsea şi Fordul Bantam MK II. Conştienţi de avantajele unei astfel de maşini, autorităţile militare au comandat uzinelor Toyota o maşină asemănătoare. Asfel se năştea modelul AK, adoptat imediat sub numele de Yon-Shiki Kogata Kamotsu-Sha, fiind mai curând un camion compact. Imediat după apariţia acestuia s-a dorit dezvoltarea modelului în ceva asemănător Jeep-ului folosit de armata SUA. Astfel, în 1942 Toyota scoate pe piaţă prototipul AK10 cântărind doar ½ tonă. Era începutul Land Cruiser-ului.

Pornind de la acest concept în 1951 Toyota, tot la cererea militarilor, produce primul „Jeep”, vestitul Toyota BJ asemănător Land Rover-ului britanic (seria1) şi mult mai puternic decât Jeep-ul american. Au trecut 3 ani până când, în 1954 directorul tehnic al Toyota, Hanji Umehara, denumeşte modelul Land Cruiser. "În Anglia am avut un alt concurent - Land Rover. Am dorit să intrăm pe piaţă cu un nume care nu ar suna mai puţin demn decât cel ale concurenţilor noştri. Iată de ce am decis ca maşina noastră să poarte numele de Land Cruiser" îşi amintea el.
Au urmat seriile 40,50,60,80, 90,LC, 100 culminând în prezent cu seria V8. În cei aproape 60 de ani de existenţă Toyota, Land Cruiser a fost folosită în cele mai dure condiţii, dovedindu-şi tot timpul renumele şi devenind în timp, sinonim al maşinii 4x4 de teren.

Nu poţi spune SUV şi să nu te gândeşti instantaneu la Toyota. Puţine maşini şi-au păstrat de-a lungul timpului renumele, însă doar una singură se distanţează net (atât în competiţii cât şi ca vânzări) şi aceasta este Land Cruiser-ul. Modernul V8 continuă tradiţia “străbunilor” de off-road, dar acum aceste caracteristici sunt îmbinate cu cerinţele clientului spre confort, manevrabilitate, siguranţă şi, nu în ultimul rând, eleganţă, facând faţă cu succes tuturor condiţiilor.

Dintr-o limuzină de lux se poate transforma imediat în “animal” dezlanţuit în situaţii extreme de off-road. Succesul celor de la Toyota cu Land Cruiser se poate deduce foarte uşor din numărul total de maşini vândute din 1952 până în 2006 şi anume 5.117.304. O cifră impresionantă şi greu de egalat.

Motto-ul companiei este ilustrativ pentru strategia Toyota: "Good thinking, good products".

Brusc îmi dau seama că noaptea ne învăluia, dar lumina liniştitoare ce venea de la bord făcea ca sentimentul de confort şi siguranţă să fie maxim. Mai aveam puţin şi ajungeam. Mi-am dezlipit privirea de pe sigla TOYOTA şi am revenit la realitate. Încă un drum lung, dar în condiţii de siguranţă şi confort de invidiat, se termina. Era timpul să-mi trezesc fetiţa.

“- Mami, maşina din poveste nu era cumva maşina noastră?”

O legendă scrisă pentru concursul SuperBlog 2009 (proba nr. 51 – Toyota), organizat de PC NEWS.

miercuri, 2 decembrie 2009

Oriunde vrei să ajungi!

RAV4 – “Fac totul” şoselelor româneşti

Şi uite că şansa mi-a surâs din nou, câştigul de la Loto venind la marele fix pentru “echilibrarea” familiei în această perioadă. 50.000 de euro … o adevărată mană cerească pentru o familie fără pretenţii de trai îmbelşugat.

Normal, în secunda următoare, după aflarea veştii, ca orice român “de bun simţ şi responsabil”, ne-am gândit la o maşină nouă (că acoperiş avem). Imediat prietenii au sărit pe noi cu “bune intenţii” şi sfaturi mai mult sau mai puţin competente. De la maşini “la mâna a doua”, la mărci renumite de lux, opiniile celor din jur ne-au ameţit total. Ce să alegem? Nu suntem “regii şoselelor”, folosim maşina doar în scopuri practice, acasă – serviciu şi vara concediu. Deci un rulaj de aproximativ 6000 km pe an. În acelaşi timp, nici nu schimbăm maşinile odată cu ciorapii, deci ceea ce vom alege acum va fi bun ales pe o perioadă îndelungată de timp … Grea încercare pentru noi.

Dar un punct de reper totuşi aveam ascuns undeva în spatele instinctului. Prin blogger-itul din ultima perioadă am tot “dat piept” cu brandul Toyota. La orice marcă ne gândeam, aveam în minte tot sigla Toyota. Revenea obsesiv când “analizam” o opţiune. Şi atunci … hai s-o lămurim, să vedem ce găsim. Ne doream o maşină robustă, gata să înfrunte “valurile” şi “furtunile” şoselelor din România, dar, în acelaşi timp şi elegantă, confortabilă, cu un grad ridicat de siguranţă şi manevrabilitate. Un aspect ne era clar, se impunea un SUV care să cumuleze toate dorinţele noastre. Dar …“Cănuţă, om sucit” ce eram, nici nu doream un “vapor”, greu de parcat în aglomeraţia urbană, doar de dragul epatării prietenilor şi cunoscuţilor.

După ore de gândire şi răzgândire, după zile de “răsfoit” site-ul Toyota ne-am decis într-un final glorios. Noul RAV4 se mula perfect pe dorinţele şi visele noastre. Ne era clar că va fi maşina vieţii noastre, un alt “noroc loteristic” de felul ăsta nu va mai veni curând.


Adepţi de necombătut ai benzinei ne-am fixat pe un motor 2.0 VVT-I, cutie în 5 trepte manuală, Luxury Navi. Profităm astfel de noul motor Valvematic de 2.0 L care la 116 kW (158 DIN cp) are doar un consum combinat de 7,6 l /100 km, „bucurându-se” de revoluţionara transmisie Multidrive S. În direcţia siguranţei care ne interesa în mod deosebit, noul RAV4 se apropie de perfecţiune în clasamentele Euro NCAP. Dotările HAC (asistenţă la pornirea în rampă), DAC (asistenţă la coborârea în rampă), IADS (Integrated Active Drive System) împreună cu cele 9 airbaguri nu poate decât să ne confirme încă o dată că din punctul de vedere al siguranţei noul RAV4 este imbatabil. Să nu mai vorbim de spaţiu şi confort. Aici cuvintele sunt de prisos. Totul este la superlativ, exact ce îşi poate dori o familie liniştită, lipsită de extravaganţe şi extreme auto. Nu ne mai ramâne decât să luăm frumuşel din câştigul nesperat suma de 31.717,00 Euro şi … spre dealer-ul Toyota zonal.

“Oriunde vrei să ajungi!” ni se pare în momentul acesta un slogan perfect pentru noi, iar RAV4 maşina ideală.


Acest articol reprezintă proba nr.39 a concursului SuperBlog 2009, susţinut de PC NEWS.

luni, 23 noiembrie 2009

Un vis devenit realitate

De mici copii visam la maşinile Toyota. Un model Toyota reprezenta pentru noi un idol, un Rege al şoselelor, maşina împliniţilor. Visul continuă şi în prezent. Brandul Toyota îţi induce instantaneu noţiunea de confort, siguranţă, eleganţă ... ce mai, marfă japoneză! Nu cred că există cineva care să nu întoarcă privirea după o maşină Toyota şi să ofteze adânc, sperând că poate într-o zi va reuşi să conducă un astfel de automobil.

Până acum brandul Toyota era apanajul celor avuţi, cu un standard de viaţă ridicat. Însă ... surpriză!!! Visul dintotdeauna poate deveni realitate prin noua ofertă: Programul TOYOTA OPTIMO. Îmbinând atributele bine cunoscute ale brandului cu dotări de ultimă oră, cu o fiabilitate crescută şi, nu în ultimul rând, cu un preţ imbatabil pe piaţă, promoţia OPTIMO vine în întâmpinarea dorinţelor potenţialilor cumpărători cu trei super modele: Noul Yaris 1.0 L VVT-i - 5 uşi Optimo, Noul Yaris 1.33 L Dual VVT-i - 5 uşi Terra şi Noul Auris 1.33 L Dual VVT-i - 5 uşi Terra.

Toată gama din oferta OPTIMO dispune de oglinzi exterioare reglabil electric, jante de 14” sau 15” (depinde de model), aer condiţionat, airbag-uri frontale şi laterale, direcţie asistată electric, ABS & EBD & BA, închidere centralizată cu telecomandă şi multe alte dotări. În plus, sistemul Toyota Optimal Drive oferit pentru cele trei modele reduce la minimum consumul de combustibil şi emisiile, ducând la cote de invidiat performanţele maşinii.

Noul Yaris 1.0 L VVT-i – motorul compact şi ultrauşor în trei cilindri ales ca “Motorul Internaţional al Anului” doi ani consecutiv 2007 şi 2008 oferă Noului Yaris 1.0 L VVT-i o putere de 51 kw (69 CP) şi un cuplu de 93Nm la 3.600 rpm. Considerat ca unul din cele mai puternice motoare din lume la clasa lui, motorul de 1.0 litri consumă doar 5 litri/100 km. Preţul ofertei este de 9.999 euro (TVA inclus).

Noul Yaris 1.33 L Dual VVT-i - dispune de un motor pe benzină de 1,33 litri, din ultima generaţie de motoare ultrauşoare Toyota. Cu aceleaşi dimensiuni cu cel de trei cilindri, motorul cu patru cilindri ai Noului Yaris 1.33 L Dual VVT-i dezvoltă o putere de 74 kw (101 CP) şi un cuplu de 132 Nm. Preţul ofertei este de 10.999 euro (TVA inclus).

Noul Auris 1.33 L Dual VVT-i – este dotat cu un motor dual VVT-i de 74 kw (101 CP) la 6000 rpm şi un cuplu maxim de 132 Nm la 3800 rpm. Motorul în 4 cilindri dispune de transmisie manuală în 6 trepte ca dotare standard, având un consum combinat de doar 5,9 litri/100 km. Preţul ofertei este de 12.869 euro (TVA inclus).

Dacă şi aceste preţuri deosebit de tentante vi se par prea mari, mai puteţi obţine o reducere de încă 3.800 lei (TVA inclus) prin programul “rabla”.

Făcând o scurtă comparaţie cu alte branduri şi luând în considerare raportul preţ-calitate, Programul TOYOTA OPTIMO poate împlini acum visul tuturor, transformând în realitate dorinţa de a avea şi conduce propria Toyota.

Aceasta a fost proba nr. 31 a concursului SuperBlog 2009 susţinut de PC NEWS.

marți, 10 noiembrie 2009

TOYOTA – Lider mondial incontestabil la categoria family car

Supremaţia Toyota în categoria maşinilor family o găsim, în primul rând, în studierea preferinţelor cumpărătorilor.

Astfel, seria Toyota Corolla se situează distanţat pe locul întâi în topul celor mai bine vândute maşini din lume al tuturor timpurilor. Cu o istorie de 40 de ani (începută în Japonia), Toyota Corolla a evoluat constant pe parcursul anilor prin cele 9 generaţii de design, vânzându-se peste 35 de milioane de maşini până în prezent. Un alt exemplu recent îl constituie modelul Toyota Prius care de abia lansat pe piaţă în ultimii ani, s-a instalat confortabil pe primul loc al vânzărilor de family car din SUA, înaintea celor de la Volvo sau Ford, mărci de asemenea preferate de americani. Şi exemplele ar putea continua la nesfârşit punând modelele Toyota vs. alte mărci de top.


Dar care e „secretul” brand-ului Toyota, secretul succesului care a propulsat maşinile din categoria family în vârful topurilor de profil de-a lungul atâtor si atâtor ani?

- unul din „secrete” stă, fară îndoială, în „politica” celor de la Toyota:
planificare şi gândire pe termen lung (în loc să răspundă separat trendurilor de moment, Toyota a avut permanent în vedere dezvoltarea produselor cu rezonanţă pe termen lung);

- o gândire în proiectare „aşezată” în dauna vitezei luării deciziilor (de multe ori furnizorii s-au plâns de „încetineala” celor de la Toyota în lansarea unui nou produs, însă odată lansat un nou model, intră în acţiune atu-ul Toyota şi anume „turboboost-ul” lansării şi penetrării pieţei);

- o „gândire deschisă” în proiectare şi producţie (Toyota a studiat întotdeauna dorinţele consumatorilor, de multe ori predicţionând trendurile şi astfel a reuşit să se impună pe pieţele mondiale în „dauna” producătorilor autohtoni de renume, de ex. piaţa americană şi cea europeană);

- obsesia gustului, a satisfacerii oricărui deziderat al pieţei („dezvoltarea şi perfecţionarea continuă Toyota” a ajuns un mit în industria mondială de profil - pentru realizarea acestui deziderat Toyota considerând ca nici un sacrificiu de orice fel nu e prea mare)

- nu în ultimul rând modestia (niciodată nu îţi va veni în minte automat un nume din rândul staffului de conducere de la Toyota, „cultura” colectivului anulând complet „strălucirile” individuale; ca fapt divers, la nici una din Companiile Toyota, nici unul din membrii staff-ului de conducere nu are un loc de parcare rezervat). "De acum înainte, doresc ca toţi angajaţii companiei să-şi unifice eforturile pentru a produce vehicule de calitate superioară" afirma în 1939 Kiichiro Toyoda, Fondator al Toyota Motor Corporation.
Începând cu clasa mică IQ, Aygo, Yaris, Auris, trecând la o clasă superioară Corolla, Prius, Verso şi mergând până la mai „sofisticata” Avensis, modelele Toyota îndeplinesc până şi cele mai „ascunse” cerinţe ale celui mai pretenţios client;

- consecventul brand pune pe primul loc siguranţa; în orice comparaţie cu nume consacrate din domeniu păstrând limitele clasei B - family, siguranţa (atât cea activă cât şi cea pasivă) Toyota este imbatabilă în configuraţia preţ-calitate. De la clasicile tetiere şi centuri de siguranţă până la cele mai sofisticate sisteme de asistare a direcţiei şi frânare, stabilitate în trafic, stelele şi punctele EuroNCAP sunt „lipite” de brand-ul Toyota.

- altă caracteristică a gamei family este spaţiul generos oferit de oricare model în parte. Atât habitaclul cât şi spaţiul de depozitare, portbagajul, îţi dau impresia de „limuzină”, uitând instantaneu că, de fapt deţii doar o maşină destinată familiei. În aceste vremuri „tulburi” din punct de vedere economic nu este de neglijat nici aspectul economic şi ecologic al motoarelor din dotare.


Toate acestea, împreună cu certitudinea că deţii o maşină „for ever”, mergând până la mândria că eşti la volanul unei „bijuterii” de „rasă pură”, transformă gama family într-o alegere optimă oricărui cumpărător dornic de o maşină familială ce se mulează perfect atât scopului definit, cât şi mediului urban aglomerat sau „croazierelor” lungi de familie.

S-a încheiat şi proba nr. 21 a concursului SuperBlog 2009 organizat de PC NEWS.

miercuri, 28 octombrie 2009

Dezamăgirile unui “Gigi Contra”

‘Opa… “…ce ţi-ar plăcea să descoperi pe site-ul celor de la Toyota?... Eheeee, ce ocazie mai bună de găsit “paiul din ochiul vecinului”? Adevărată mană cerească pentru un veşnic nemulţumit. Toyota la mâna “criticului”! Cu siguranţă voi găsi nenumărate “lipsuri” pe un site, mai ales cu domeniul .ro.
Să trecem la treabă, pentru a ne încadra în termenul limită impus de PC NEWS pentru concursul SuperBlog 2009 la care particip. Deschidem Google, tastăm adresa şi .... iată-l: http://www.toyota.ro. Ia să vedem ce am dori să găsim. Începem “hoinăreala” pe site. Browse, browse .... browse ... browse. Ups’!

Tot ce credeam că nu voi găsi există şi nu numai că există dar e prezentat la un nivel înalt de profesionalism. Nu se poate! Un adevărat “profesionist” în ale criticii nu se poate să nu găsească un punct slab, un lapsus informatic, un… “ceva” omis de http://www.toyota.ro. Şi o iau de la capăt. Browse, browse .... browse ... search ... search ... şi din nou browse. Nimic! Speram să nu găsesc detalii tehnice amănunţite...dar sunt, aveam o presimţire că nu voi găsi filmuleţe de prezentare a modelelor ... le-am găsit. M-am agăţat, în ultimă instanţă, de design şi aspect. Super!!! Viteză de accesare ... “zboară”!
Am început să simt cum mă apucă deznădejdea.

Chiar nimic de criticat???
Chiar nici un sfat “profi” de dat?

Nope! Băieţii care au “produs” www.toyota.ro au ştiut ce fac, iar cei de la Toyota România au ştiut exact ce să ne ofere… mai precis cam tot ce poate interesa un potenţial client sau doar un simplu privitor.
Totuşi, ceva, ceva tot am găsit … aş fi dorit un pic de originalitate. Cam seamănă site-ul autohton .ro cu "fratele" din State http://www.toyota.net/. Dar probabil este o regulă impusă de brand. Oricum asta “nu se pune”. E prea puţin în comparaţie cu „ oferta vizuală” şi tehnică dusă aproape de perfecţiune.

Dezamăgit, închid browser-ul şi îmi zic, ca un adevărat “Gigi contra” ce sunt, că aşa ceva nu poate să existe ... probabil mi s-a părut ... nu se poate să fie adevărat. M-am consolat cu ideea că e o excepţie (care, bineînţeles, întăreşte regula).
Şi totuşi ... http://www.toyota.ro are de toate. Ceea ce doream să descopăr au dorit şi cei care administrează site-ul. Mă declar învinsă şi recunosc calitatea.

miercuri, 21 octombrie 2009

Trăieşte experienţa Toyota


Vrei să-ţi achiziţionezi o maşină şi începi să studiezi piaţa. Cauţi eleganţă, siguranţă, fiabilitate şi durabilitate. Începi să-ţi pui problema echilibrului preţ-calitate. Ce să alegi? În aceste vremuri ajungi la concluzia că nu mai poţi arunca banii doar pentru a-ţi satisface apropiaţii cu ceva ce nu-ţi serveşte propriilor cerinţe. Şi atunci?

Mintea îţi fuge imediat spre mărci de renume care ar îmbina toate cele de mai sus şi mai ales s-ar preta stării drumurilor din ţară şi recesiunii economice. De la modelele 4x4 la cele de litraj mic, de oraş şi de familie, Toyota îndeplineşte toate cerinţele. Vrei siguranţă, alegi Toyota. Vrei eleganţă, alegi Toyota. Vrei putere, alegi Toyota. Vrei dotări de ultimă oră şi un nume de renume cu vechime în domeniu, alegi Toyota. Nicăieri raportul preţ-calitate nu-şi găseşte mai bine locul ca la producătorul japonez. Ai dovada anilor în care Toyota a rezistat în vârfurile ierarhiei mondiale. Din 1939 scopul producătorului Toyota a fost unul singur: satisfacerea cerinţelor clienţilor săi.
Aşa cum afirmă chiar reprezentanţii firmei “...nimic nu e atât de bun încât nu poate fi perfecţionat” produsul Toyota a ţinut tot timpul pasul cu cele mai revoluţionare descoperiri în domeniu, toate orientate spre satisfacerea oricărei doleanţe a celui mai critic client. Modelele Toyota se adresează oricărui nivel de clientelă, oricărui scop comercial.
Compania Toyota are şi planuri de viitor in ceea ce priveste eficientizarea sistemelor de siguranţă, prin introducerea unor tehnologii radar, de detecţie video, de avertizare a şoferului.

În concluzie, era normal ca acest produs japonez de primă clasă să primeze în preferinţe şi având în vedere “avântul” luat în aceşti ani pe piaţa românească va rămâne mulţi ani în topul preferinţelor clienţilor autohtoni şi nu numai.

Cu acest articol particip la concursul SuperBlog 2009 organizat de PC NEWS.