miercuri, 26 mai 2010

Austeritate "made in Romania"

Până acum nu am făcut comentarii politice, este primul articol cu acest subiect deoarece acest domeniu ingrat si corupt nu m-a interesat, cu toate că mi-au pus la încercare apatia.

În momentul în care nesimţirea a ajuns şi la mine, m-a gâdilat puţin, am respins-o. Însă a ajuns să atingă întreaga familie şi asta nu m-a mai lăsat indiferentă.

Acest articol este scris într-un moment în care am înţeles, în sfârşit, de ce România a avut o istorie atat de „colorată” de-a lungul timpului, cu evenimente contradictorii şi decizii ilogice pe care conducătorii le luau la un moment dat. Aveam o poziţie geografică între mari puteri, unii spun că a fost un dezavantaj, eu aş spune că nu ne-am ştiut folosi de această oportunitate.

Ospitalitatea românului despre care am învăţat la şcoală o interpretez acum ca fiind milogeală şi slugărnicie faţă de cei puternici. De aceea nu am fost şi nu vom fi niciodată un popor luat în seamă, nu se va ţine niciodată cont de părerea noastră, de aceea preşedinţii noştri vor fi întotdeauna daţi la o parte şi se vor plimba singuri pe covoare scumpe, la întruniri de nivel înalt.

Acum îmi dau seama de ce nu înţelegeam, când eram elevă, istoria României, pe când istoria altor popoare era simplă, evolutivă, cu un curs normal, chiar plictisitoare.

Nu intenţionez să repet ceea ce vedem cu toţii că se întâmplă. Clujeancă fiind, veţi spune: „Ia-l pe Boc acasă!”. Într-adevăr, dacă nu pleca după mirosul puterii, astăzi ar fi fost unul dintre cei mai buni primari pe care i-a avut Clujul.

În decembrie 1989 l-am împuşcat pe Ceauşescu la o zi după ce promitea majorarea salariilor şi a pensiilor. Dar acum, după 20 de ani, când ni se anunţă reducerea lor, credeţi că este suficientă greva sau protestul?

Sunt mamă, sunt cadru didactic, sunt şi economistă. Oricum mă sucesc să privesc şi să înţeleg „strategia” şi „remarcabilele” măsuri anticriză ale actualei clientele politice, nu percep decât bătaie de joc, incompetenţă, nesimţire, tupeu, aroganţă.

Cum să le explic eu elevilor că România este o ţară bogată, după cum scrie prin manuale?
Sau: „Munca înnobilează pe om”, „Munca este brăţară de aur”. Nu pot să cred că până şi proverbele, care sunt de când lumea, s-au devalorizat, au devenit inexplicabile, chiar penibil de rostit.

Celor care ştiu foarte bine că au furat, că au speculat, că s-au îmbogăţit, că au făcut ilegalităţi, le doresc să se bucure de ceea ce au obţinut aşa cum se bucură bugetarii şi pensionarii de măsurile de austeritate!

sâmbătă, 22 mai 2010

Ce bijuterii sunt în trend?

Vara este pe aproape, vestimentaţia nu mai trage la kilogram, iar accesoriile încep să pună stăpânire pe noi. Cu ce ieşim în evidenţă vara aceasta? “Cu ceea ce avem şi ni se potriveşte”, veţi spune.

Sigur că, a potrivi o bijuterie la o ţinută elegantă, îţi dă mai multă bătaie de cap decât un accesoriu ataşat unei ţinute sport, lejere.

Pentru a vă face alegerea mai uşoară vă recomand site-ul Ravisant, un magazin online cu minunate bijuterii de argint şi cristale Swarovski.

Puteţi alege seturi formate din coliere şi cercei, care-ţi conferă o ţinută distinsă, sau doar cercei, doar coliere, brăţări şi cristale Swarovski prezentate în diferite forme: stele de mare, fluturi, biconice, frunze. De asemenea, pentru o informare mai precisă, se poate consulta paleta de culori.

“Gusturile nu se discută”, însă cu această brăţară pe mână m-aş simţi în centrul atenţiei.


Site-ul Ravisant oferă posibilitatea efectuării comenzilor în cel mai uşor mod posibil. Totodată, pentru transparenţă şi o mai bună comunicare cu clienţii, puteţi lăsa sugestii celor ce administrează site-ul.

duminică, 2 mai 2010

Lansare de carte - Camelia Marţian, 9 ani


Aşteptam de doi ani acest eveniment, de când Camelia îmi este elevă. Acum este în clasa a doua. Această fetiţă de numai 9 ani a fost şi este îndrumată de bunica ei, d-na Florica Marţian, cadru didactic pensionar şi o scriitoare consacrată, pasionată de tradiţiile românilor, în special ale celor din Ardeal.

Camelia nu este la primul succes. Versurile ei au fost apreciate şi premiate la concursuri naţionale de creaţie literară.

Sursa de inspiraţie este cotidianul, însă talentul ei a transformat lucrurile banale în „cuvinte potrivite” cum ar spune Arghezi. Sunt poezii pentru copii, pe înţelesul lor, însă recomand şi adulţilor parcurgerea acestor versuri pentru a-şi aminti cu drag de copilărie.

Toamna e a doua primăvară

"Când fiecare frunză e o floare,
Pictată cu lumina de la soare,
Toamna e a doua primăvară
Ce ne cheamă bucuroasă-afară.
Veniţi cu toţii să-i cântăm, copii,
Şi să zburdăm ca mieii pe câmpii!..."


Lansarea volumului intitulat „Palatul cu poezii” a avut loc la Şcoala „David Prodan” din Cluj-Napoca, în prezenţa familiei, a colegilor de clasă, profesorilor şi a reprezentanţilor Editurii Dacia, care a făcut posibilă apariţia acestei cărţi.

Evenimentul a fost mediatizat în presa locală - ziarul „Făclia” din Cluj-Napoca.