Prezența bunicilor în viața copiilor

     Contextul social oferă o importanță crescândă rolului bunicilor asupra dezvoltării copiilor. În prezent, mai bine de trei sferturi din populație va ajunge în poziția de bunică, de cele mai multe ori petrecând un sfert din viața exercitând acest rol.

      Deși, în general, mamele dețin poziția supremă când vine vorba de atașament parental, studii recente au subliniat importanța atașamentelor secundare. Astfel, indiferent dacă este vorba de relația dintre copil și părinți sau de cea dintre copil și bunici, aceasta va servi drept model pentru cum va ajunge copilul să perceapă relațiile normale. Toate persoanele care au servit ca îngrijitori ai unei alte persoane aflate în perioada copilăriei își vor aduce implicit contribuția la formarea imaginii acesteia asupra conceptului iubirii. Astfel, cunoscându-și bunicii, copilul își va putea extinde reprezentarea internă a unui lucru atât de complex cum este iubirea.

          De asemenea, bunicii oferă o poartă temporală inestimabilă spre tărâmuri aparent magice pentru copii. Prin ei, copiii pot cunoaște o latură personală atât a istoriei universale cât și a celei familiale. Poveștile despre tinerețea bunicilor au o doză de realism amestecat cu nostalgia trecutului și își pun amprenta asupra imaginației copilului, trezindu-i simultan și curiozitatea. Ei sunt în egală măsură captivați de povești despre copilăria părinților sau chiar de întâmplări despre ei, pe care maturizarea le-a dat uitării. Aceste amintiri transmise vor trăi în generația tânără chiar și mult timp după ce povestitorul nu va mai fi.

            După ce am explorat o parte a beneficiilor unei relații între nepoți și bunici, vom enumera câțiva factori care favorizează întărirea și prezervarea unei astfel de legături:

• Copilul să simtă o apropiere emoțională față de bunic;
• Întâlniri frecvente;
• Bunicii să fie percepuți ca surse de suport social.
  

            Legătura emoțională puternică va permite modelarea eficientă a relațiilor prezente și viitoare. Copilul va avea mai multe șanse să aibă un model de relație sănătos, dispunând de exemple multiple, atât din partea părinților cât și din cea a bunicilor. În același timp, se creează și un sistem de suport pentru părinți, ei fiind ajutați în exercitarea noului rol.  Așadar, efectele se ramifică în mai multe arii esențiale

Ca dovadă a atenției sporite acordate de către societate acestei interacțiuni între generații este desfășurarea unui program preșcolar în cadrul unei case de bătrâni în Seattle, SUA. Programul denumit Centrul de învățare intergenerațională (Intergenerational Learning Center) organizează cinci zile pe săptămână activități comune între copii și vârstnici, precum: muzică, dans, arte și multe altele. În urma experienței împărtășite, s-au putut observa beneficii marcante la ambele generații. Vârstnicii au raportat o stare generală mai bună, erau mai bine dispuși, le-a crescut pofta de viață. Pe de altă parte, copiii s-au putut bucura de atenție și au descoperit experiențe de viață unice ale unor vremuri apuse. Aceste observații ar putea fi un argument în plus în favoarea construirii și menținerii unei punți între copii și bunici.

 

Bibliografie

Hagestad, G.O. (2000). Adult intergenerational relationships. Generations and Gender Programme: Exploring future research and data collection options (chapter 4). New York and Geneva: United Nations

Smith, P.K. & Drew, L. (2002). Grandparenthood. In M. Bornstein (Ed.) Handbook of parenting: Vol. 3. Being and becoming a parent (2nd edn) (pp.141–172). Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum.

http://theattachedfamily.com/?p=164

”Prezența bunicilor în viața copiilor” – articol redactat de echipa Liceunet. Pentru mai multe materiale pe teme interesante, ne puteți vizita online.

Stimularea creativității copiilor

     Creativitatea reprezintă o trăsătură de caracter des asociată cu imaginația, curiozitatea și cu perioada copilăriei. Totuși, de-a lungul timpului, ideea de creativitate a primit noi înțelesuri, înțelesuri pe care un simplu articol nu le-ar putea cuprinde. Noi am decis să ne concentrăm atenția pe valorificarea creativității la copii și să expunem câteva idei despre cum aceasta poate fi stimulată de către părinții dedicați. Nu vom explica conceptele din punct de vedere psihologic, ci din punctul de vedere al părinților care doresc să îndrume copiii spre o dezvoltare armonioasă.

      Cu toții știm faptul că imaginația și creativitatea au conotații pozitive, dezirabile. Un copil creativ se va face mereu remarcat cu ideile sale ingenioase, iar curiozitatea sa îl va mâna spre noi jocuri, descoperiri, aventuri. Desigur, fiecare copil este creativ, dar nu este de neglijat nici rolul părinților, mai ales în primii ani de viață ai micuțului.

Sfaturi pentru a stimula imaginația și a spori creativitatea copiilor:

·      

   Importanța de necontestat a umorului: în secolul 20 au apărut numeroase cercetări și studii care au dovedit faptul că există o legătură între simțul umorului și creativitate. Pe scurt, persoanele vesele, cu un simț al umorului dezvoltat sunt mai creative și au o imaginație mai vie. Un adevăr important descoperit în urma acestor cercetări este faptul că atunci când micuții au fost expuși unei situații vesele și unor îmtâmplări pline de umor înainte de susținerea unui test, aceștia au fost mai creativi și au obținut un punctaj mai mare decât media. Simțul umorului, glumele, le oferă copiilor confort și senzația de siguranță, de familiaritate, acest mediu fiind favorabil unei dezvoltări psihice armonioase.

·        

Provocarea imaginației folosind obiecte de zi cu zi: această tehnică se bazează pe un joc simplu prin care părintele îi arată celui mic un obiect și îi cere să enumere 10 moduri de întrebuințare a acestuia. Spre exemplu, folosind o linguriță, copilul va enumera mai întâi utilizările sale clasice (să mănânce înghețată, să amestece în ceai etc.) dar nu va reuși să gasească 10 modalități de folosire a linguriței doar în acest mod. Astfel, creativitatea sa va fi provocată, cel mic fiind nevoit să își imagineze situații, să caute indicii în jurul său. Acest joc simplu va împinge barierele imaginației, iar cel mic va deveni inventiv și va învăța încă din primii ani de viață mecanismele necesare rezolvării problemelor.

             Lectura provoacă imaginația și creativitatea: majoritatea copiilor nu pot citi până când încep școala, dar acest lucru nu înseamnă că trebuie privați de lectură până la vârsta de 6-7 ani. Studiile au demonstrat faptul că este indicat să începem să le citim celor mici încă de la 4 luni. Folosirea diferitelor voci pentru a ilustra personajele, culorile și a diferitele forme, vor spori curiozitatea copiilor și vor contribui la dezvoltarea imaginației. Odată ce copilul începe să înțeleagă sensul cuvintelor, cititul este mai important decât desenele sau filmele, deoarece lipsa imaginilor provoacă mintea, cel mic fiind nevoit să schițeze singur acțiunea poveștii pe care părintele o citește.

       Desigur, există numeroase alte metode prin care gradul de creativitate al copilului poate fi sporit, dar cele enumerate mai sus sunt printre cele mai comune și ușor de implementat în viața de zi cu zi. Un om care este curios de mic și se bucură de o creativitate sporită, poate deveni un arhitect, scriitor, actor sau jurnalist de succes și va deprinde încă din copilărie mecanismul necesar găsirii de soluții - drept urmare, va fi un om împlinit.

Pentru a afla mai multe despre creativitate, te sfătuim să accesezi link-ul următor: https://liceunet.ro/psihologie/creativitatea/referat publicat pe www.liceunet.ro.

Timiditatea la copii

     Timiditatea este una dintre experiențele copilăriei pe care o bună parte dintre copii le trăiesc. Aceasta poate să fie prezentă doar în timpul copilăriei, sau  poate continua și pe parcursul adolescenței și vieții adulte.

Ce cauzează timiditatea?

      Un rol extrem de important în dezvoltarea copilului îl are relația acestuia cu părinții săi. Drept urmare, conturarea timidității la copil poate fi privită și ca un efect al unui atașament defectuos cu cel puțin unul dintre părinți. Spre exemplu, părintele poate să fie neglijent față de nevoile copilului său și astfel să îl determine pe acesta să considere că nevoile sau gândurile sale nu sunt vrednice de a fi exprimate. De asemenea, un părinte autoritar îl poate face pe copil să nu aibă încredere în sine și să fie temător în a-și exprima gândurile, precum un părinte inhibat la rândul lui poate să își influențeze copilul în același sens.

Are timiditatea doar valențe negative sau poate fi considerată ca fiind o trasătură pozitivă a copilului?

       Pe de-o parte, timiditatea e definită ca fiind reținerea copilului în a se exteriorize, datorată unei temeri legată de modul în care o să fie perceput de ceilalți. Printre consecințele timidității se pot număra dificultatea de relaționare cu ceilalti, precum colegii sau covârstnicii și, eventual izolarea de grupurile din care face parte. De asemenea, copilul se poate simți frustrat, nu își va putea exprima potențialul creativ și poate dezvolta sentimente sau complexe de inferioritate. Mai mult, există posibilitatea ca timiditatea din timpul copilăriei să fie extinsă și pe parcursul vieții adulte și să contribuie la dezvoltarea unor tulburări precum fobia socială, în care persoana are o teamă nejustificată față de activitățile sau întâlnirile sociale.

       Pe de alta parte, criticii acestei abordari o numesc ca fiind una patologizantă, și care nu exprimă întotdeauna realul situației. Aceștia argumentează că timiditatea nu înseamnă neapărat ceva negativ, ci poate fi privită prin prisma specificului cultural al țării sau zonei în care copilul trăiește. Astfel, timiditatea pe care o observi la copilul tău poate fi un semn al modestiei sau al bunului simț pe care copilul tău le are cu privire la ceilalți.

     În plus, timiditatea poate fi privită în legătură cu una dintre laturile personalității și anume, introversiunea. Așadar, ce percepem noi ca fiind un copil timid poate să fie de fapt un copil liniștit și care se bucură de lumea lui interioară. Însă, această evaluare este cel mai indicat să fie făcută de un psiholog, deoarece pot exista situații în care timiditatea copilului să ascundă suferințele acestuia, pe care părintele nu este calificat să le observe singur.

Pentru a afla mai multe despre personalitate și laturile sale, accesează link-ul următor: http://liceunet.ro/psihologie/personalitatea/referat publicat pe www.liceunet.ro.