duminică, 6 octombrie 2013

Săbăduș ne invită la degustare



        Sunt foarte inspirată când scriu despre ceva testat, încercat, experimentat. Mi-am energizat întreaga familie cu un produs pe cât de sănătos, pe atât de bun: Energizant 100% natural (am avut onoarea de a-l primi personal de la producător).  Conține 49% miere, 50% polen, 1% tinctură de propolis.
         S-au făcut cunoscuți cam de 5 ani încoace (de atunci poftesc eu la produsele lor), iar prin seriozitate și perseverență au ajuns ca, din Satu-Mare, mierea și derivatele sale să ajungă în toată țara. Mai mult, în perioada 11-13 octombrie 2013, la Sala Palatului din București veți putea degusta produsele îndelung lăudate în cadrul Body Mind Spirit Festival, unde Miere Săbăduș va fi pe primul stand de la intrare,  pe partea stângă.

        Este vorba despre o afacere de familie care se dezvoltă cu pași siguri pe o piață dificilă. Calitatea produselor și-a spus cuvântul.  Pe lângă mierea de albine de salcâm, floarea soarelui, de facelia, de pădure sau polifloră, se poate comanda direct de pe site: polen, tinctură de propolis, căpăcele, fagure, siropuri cu miere, mai precis: sirop de cătină cu miere, sirop de afine cu miere și sirop de coacăze negre cu miere.

          Prea puțină lume știe de efectele energizante și benefice ale produselor pe bază de miere, polen și propolis. Mierea are multe proprietăți. Este consumată din cele mai vechi timpuri în scopuri curative. Am învățat și la istorie că dacii erau buni apicultori. Mierea de albine este recunoscută de mii de ani pentru beneficiile pe care le aduce pentru sănătate, dar şi pentru frumuseţe.
Suntem într-o perioadă în care se pune accent pe produsele eco. Nu văd de ce am înghiți tot felul de poli-multi-pluri-vitamine care habar nu avem ce conțin, când avem la îndemână produse pe cât de bune, pe atât de sănătoase pentru orice vârstă.
Înconjurați de e-uri, e momentul să ne întoarcem la natura!
Mierea are capacitatea de a imbunătăți eficient sistemul imunitar și crește capacitatea organismului de a face față bacteriilor și virusurilor specifice perioadei reci a anului. În plus, mierea are efect antibacterian. Activitatea antibacteriană a mierii își are originea în diversele surse florale.

         Mineralele din miere dau valoare dietetică acesteia. Acestea sunt reprezentate de potasiu. Mierea de albine a fost prima substanță dulce folosită de om și este cel mai sănătos aliment natural, în condițiile în care tot procesul de producție se desfășoară 100% în natură. Asta nu înseamnă că rolul producătorului este diminuat. Ocazional am văzut ce înseamnă să te ocupi de câțiva stupi. Trebuie să fii pasionat și să respecți albinele ca pe un angajat, să le facilitezi munca, astfel încât randamentul lor să fie maxim.
        Dacă v-am făcut poftă de sănătate vizitați site-ul mieresabadus.ro și pagina de facebook. Puteți câștiga unele produse participând la concursurile în desfășurare.
Energizați-vă cu produse pe bază de miere de albine!


marți, 10 septembrie 2013

Pepper – un brand pe val



          Oare de ce soțul meu își cumpără încălțăminte mai des decât mine? Nu e un reproș (asta în caz că citește), ci o constatare.....sau studiu de piață. Toți papucii lui arată impecabil, sunt ca și noi, nu are probleme cu dezlipirea curelușelor, cu schimbarea flecurilor sau cu decolorarea. Nici nu pierde timpul prin magazine (nici n-ar avea răbdare!), ci își comandă, pur și simplu, de pe net. Și n-a dat greș niciodată.
             Plus că oferta e foarte diversă într-un timp foarte scurt, comparativ cu timpul pe care îl pierzi umblând din magazin în magazin.
Sportul și eleganța sunt două deziderate căutate de barbații din întreaga lume. Ce nu fac ei pentru noi, femeile? Adevărul este că, în multe cazuri când evaluez un bărbat, încep de jos, de la încălțăminte. Și cum prima impresie contează foarte mult, iar ei știu asta, mulți dintre ei (bărbații) consideră încălțămintea un element definitoriu.
           Orice bărbat modern al zilelor noastre, dar în același timp și elegant, care dorește să rămână în trend, nu poate omite aspectul a ceea ce poartă în picioare. Poți fi genul ”sportiv” sau ”elegant”, dar poți, cu ușurință, să combini cele două stiluri, în funcție de situație. Astfel devii mai interesant, nonconformist, chiar imprevizibil în ochii femeilor, ceea cenu-ți poate aduce decât beneficii.
           Dacă sunteți în dilemă și nu știți ce să alegeți, am o soluție: site-ul Pepper. E un site specializat pe încălțăminte pentru dame, copii și, nu în ultimul rând, pentru bărbați. Sigur, nu lipsesc gențile și accesoriile.
          Rămân în zona papucilor bărbătești. În orice anotimp, dacă nu urci muntele prin zăpadă sau joci fotbal, ai face furori cu acești pantofi eleganți din piele naturală. Asta în cazul în care nu-i lași nespălați cu săptămânile.

Magazin online încălțăminte bărbați

           Fiindcă vine sezonul rece, nu strică să aveți și niște ghete bărbați, foarte elegante, putând fi purtate atât la un costum, cât și la jeans. E ușor de ales: site-ul e prevăzut cu motoare de sortare după brand (ex. Roberto Morelli la ghetele elegante), după preț sau categorii produse.
           Pentru cei care se deplasează mult pe jos le recomand să caute în categoria ghete sport bărbați, unde vor găsi superbe exemplare Adidas, Calvin Klein și Cesare P., care mai de care mai vestite. Nuanțele sunt potrivite sezonului: negre, maro, albastre.
          Sunt detalii clare privind modalitatea de plată și de transport, iar comanda se face prin câteva click-uri. Mai greu e până iei decizia.
          Nu uitați, femeile vă admiră, vă apreciază, vă studiază privindu-vă de jos în sus și înapoi, deci ochii le rămân ațintiți asupra încălțămintei!

marți, 6 august 2013

Bilancia îți accesorizează bucătăria



         Profit de faptul că este vară, iar gospodinele abia așteaptă  să plece în concediu pentru ”a fenta” măcar o săptămână gătitul. Cele care gândesc așa ar putea intra în depresie în momentul întoarcerii acasă. Pentru a preveni această neplăcută situație și pentru a reevalua prestația din bucătărie, dragi gospodine, faceți o mică investiție care vă va face plăcută șederea în bucătărie. Ce anume? Faceți o vizită pe Bilancia, un super magazin online de accesorii bucătărie.
        Primul lucru la care mă uit când intru pe un nou site, sunt datele de contact, care trebuie să fie clare și complete, astfel încât clientul indecis sau nelămurit, poate fi câștigat într-o clipă printr-un simplu telefon sau e-mail. Transparența este unul dintre punctele forte ale comerțului online.
        Navigarea este ușoară, accesibilă, chiar și atunci când vii obosit de la serviciu. La fiecare produs ai informațiile pe care le dorești, legate de preț, funcționalitate, disponibilitate, capacitate, dimensiune, mod de comandă, de plată, de transport. O simplă abonare te ține la curent cu tot ceea ce e nou pe site.
       E atât de bine aprovizionat, veți vedea, încât găsești tot ce vrei, de la echipamente de lucru, cărți cu rețete, tacâmuri, pahare, ustensile de bucătărie, la vase termice, blendere espressoare și mixere. Nu întâmplător am lăsat la urmă aceste Mixere KitchenAid.


        Va fi greu de ales unul dintre ele. Toate au cuvă de inox, au 10 viteze care se stabilesc manual sau electronic (depinde de model), culorile sunt diverse (cred că sunt vreo 10 nuanțe disponibile), sunt prezentate detalii referitoare la capacitate și dimensiuni, pentru a ști exact unde îi va fi locul în bucătărie, de la bun început.

        Când te poți folosi de astfel de accesorii în bucătărie, gătitul e o plăcere, iar timpul alocat preparării va fi mult redus. N-ar fi exclus ca soții voștri să dorească să vă ajute. Copilul din ei va dori să mânuiască Mixerele KitchenAid.



sâmbătă, 27 iulie 2013

Ochelari pentru condus



        Chiar dacă nu vă propuneți să călătoriți pe timp nefavorabil sau noaptea, când vizibilitatea este mult redusă, nu întotdeauna ”planurile de acasă se potrivesc cu cele din târg”. De aceea dotările la purtător fac parte din condusul preventiv. De câte ori nu ne-au deranjat farurile celor care vin din sens opus, riscând astfel lovirea vreunei căruțe nesemnalizate, sau a vreunei vaci care se întoarce obosită de la păscut.
        Cunosc și categoria celor care preferă condusul pe timp de noapte, pentru că traficul este redus. Însă și aceștia au nevoie de un plus de vizibilitate pentru că, oameni suntem (nu lilieci), iar văzul nu ne este dezvoltat pe întuneric.
        Vin în ajutorul ambelor categorii de șoferi, oferindu-le spre încercare ochelari-condus, care cresc vizibilitatea pe timp de noapte, ceață, ploaie sau ninsoare.
        Protejând vederea de farurile care ne încurcă, astfel fiind mai siguri pe manevrele pe care le facem, pot fi folosiți ca ochelari-noapte. la o pereche de ochelari comandată, primiți bonus și tocul de ochelari.

sursa: ochelaripinhole.com

          Conduc de 20 de ani, iar vara fără ochelarii de soare nu mă urc la volan. În multe situații nu mă ajută. Cred că acești ochelari-șoferi m-ar ajuta și, în plus, culoarea galbenă (preferata mea), induce o stare de confort și optimism, astfel că amână instalarea oboselii.

joi, 23 mai 2013

Caiete cu aplicaţie AR SKAG - review



       Pe rechizitelemele.ro găsiţi nişte caiete deosebite cu care copiii voştri se pot „făli” pe la şcoală, Poate e cam târziu să înceapă un caiet dictando A4, fiind la final de şcoală, dar la toamnă va fi bine-venit, după principiul „vara sanie şi iarna căruţă”.
      Caietul AR Skag este însoţit de o aplicaţie care te transpune într-o lume virtuală, cu alte cuvinte te relaxezi înainte de a-l deschide.     Ai nevoie de un smartphone sau tabletă. Aplicaţia se poate descărca gratuit din Google Play sau App Store, se scanează codul inscripţionat pe caiet.
Deschizând aplicaţia, totul devine animat: delfin, Colibri, elefant, gorilă, leu, tigru sau vultur.

AR Skag

        Sigur, caietul are şi utilitatea clasică, de a scrie în el, prezentându-se ca fiind un caiet cu spiră metalică, copertă din carton cu unul din cele 7 modele disponibile, dictando, 60 file, format A4, împărţit în două (numa' bun pentru clasă şi teme), o calitate foarte bună a hârtiei şi e gata liniat.
       Este un cadou potrivit de 1 Iunie pentru şcolari, dar, în acelaşi timp, poate fi oferit adulţilor conştiincioşi, cărora le place să ia notiţe în diverse ocazii.
AR Skag

Susţin alături de Blogal Initiative această Campanie.