joi, 27 ianuarie 2011

Capitala Verde a României - Cluj-Napoca

Aveam nevoie de această provocare pentru a-mi da seama ca încă mai cred în patriotism. Şi nu folosesc acest cuvânt des, deoarece cu mult timp în urmă a fost mult prea des utilizat.
O iniţiativă binevenită este organizarea Competiţiei „Capitala verde a Romaniei” pe site-ul Umbrela Verde. Au fost selectate şi propuse 10 oraşe ale României, printre care şi Cluj-Napoca, oraşul în care respir de 40 de ani, în care mi-am julit genunchii în copilărie, în care mă plimbam când eram îndrăgostită, în care zilnic alerg la sau de la serviciu, de multe ori neobservând lucrurile importante şi frumoase.
Cert este că persoanele care sunt doar pasagere prin Cluj, pleacă încântate şi cu dorinţa de a reveni. Întrebându-i „de ce?”, îmi spun: „Cluj-ul are un farmec aparte”. Eu aş adăuga: „verdele are o nuanţă aparte”.


Nu voi înşira obiective turistice sau istorice, deoarece este mai palpitant să fie descoperite chiar de dumneavoastră, viitorii vizitatori ai municipiul Cluj-Napoca.
Am scris acest articol pentru a susţine oraşul Cluj-Napoca în „bătălia” pentru „Capitala verde a Romaniei”.
Vă invit să votaţi, alături de mine, Cluj-ul, ca fiind cel mai "verde" oraş al ţării.

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Ceaiul - Tabietul familiei

Nu beau cafea. Dimineaţa nu plec la serviciu până nu-mi savurez ceaiul, alături de soţul meu. Sunt primele clipe frumoase din zi. La plecare ne spunem unul celuilalt: ne vedem la ceaiul de seară, pe care îl asteptăm cu drag, deoarece familia e reunită, ne depănăm întâmplările de peste zi şi ne relaxăm. Cu alte cuvinte, pentru mine tabietul numit "ceai" este foarte important.

Nu întamplator scriu acest articol. Simt deja aburul ceaiului oferit de S.C. Sweetwood S.R.L., drept participare la concursul cu acelaşi nume, Sweetwood, organizat pe blogul Mihaelei Anghel.

joi, 30 decembrie 2010

Connect – cea mai mare revistă de telecomunicaţii din Europa

O surpriză plăcută m-a întâmpinat zilele trecute căutând site-ul Connect! De nerecunoscut! Mă bucur să văd scris “cea mai mare revista de telecomunicaţii din Europa” şi nu cea mai tare (termen care ma irită).
Comunicarea este primordială în relaţiile dintre oameni. Este importantă atât in mediul afacerilor, cât şi în mediul familial, necesară la orice vârstă, fără ea ne simţim îngrădiţi. Revista Connect, prin site-ul său, vine în sprijinul celor care vor să-şi îmbunătăţească sistemul de comunicare cu cei cu care relaţionează.

Structura site-ului oferă posibilitatea de a găsi uşor ceea ce cauţi. Subtitlurile de la fiecare categorie le-aş evidenţia mai bine, pentru a părea totul foarte bine organizat, aşa cum îi stă bine unei reviste de telecomunicaţii.

Noul aspect al site-ului vă oferă confort şi facilitate în căutare, informaţia ajungând la dumneavoastră în linie dreaptă, deci pe drumul cel mai scurt.
Vă invit să vă convingeţi singuri accesând www.connect.ro.

joi, 21 octombrie 2010

Decizie înţeleaptă

Am fost nevoită, perioada aceasta, să mă detaşez puţin de Blogwars şi Superblog, deşi îmi amintesc cu drag de ediţia 2009. Nu pot să stau deoparte când este vorba de persoane despre care, chiar dacă nu le-am cunoscut personal, mi-am format o părere, au simţit aceleaşi emoţii anul trecut pe vremea aceasta, aveam aceleaşi preocupări.

Aceste argumente le scriu fără să fi citit cele două articole, însă nici nu contează acest lucru la acest nivel. Sunt convinsă că ambele articole sunt scrise la modul cel mai serios de către ambii concurenţi. De obicei într-o finală câştigă acela care are capacitatea de a se concentra mai bine în condiţii de stres. Performanţele se obţin tot aşa.

În cazul de faţă aş acorda două locuri I: unul pentru perseverenţă şi exactitate, iar altul pentru forţa şi reuşita de a menţine stilul, indiferent de cerinţe.

Totuşi, un singur steag trebuie ridicat la finalul unei bătălii, astfel că optez pentru articolul Iuliei, felicitând-o pentru capacitatea de a-şi alege cuvintele potrivite în momentele potrivite.

marți, 12 octombrie 2010

Vacanţă de vis

Toamnă.....vreme de beţie......iz de frunze uscate, murmur de şcolari grăbindu-se spre şcoli, aglomeraţie, blocaj în trafic.
Frumuseţea toamnei constă în bucuria de a mă gândi cu nerăbdare la vacanţa de iarnă care urmează. O vacanţă reuşită se planifică din timp, aşa că nu este prea devreme să mă gândesc la ceea ce voi face de sărbători. De Crăciun mi-ar plăcea să-l petrec undeva la munte, într-un sătuc în care tradiţiile au rămas nealterate de obiceiurile urbane. Mi-aş dori o vacanţă cu zăpadă, însă nu şi pe şosea. Vreau să retrăiesc bucuriile copilăriei, de a mă duce la derdeluş cu sania, de a face oameni de zăpadă încărcaţi cu toate accesoriile, de a cânta colinde, de a face cozonaci, de a fi împreună cu familia.


Pe măsură ce trece timpul iernile le simţim tot mai grele. De aceea aş dori ca această iarnă să o văd prin ochi de copil: să stau afară bucurându-mă de zăpadă, să am hainele albe, nescuturate de zăpadă, să-mi atârne ţurţuri la nas, să mă pălească frigul în obraji, după care să intru în casă cu miros de brad, să beau o cană de ceai cu rom şi scortişoară, iar seara să citesc fetiţei mele „Iarna pe uliţă” de George Coşbuc.



Este o variantă de vacanţă pe care v-o propun pentru acest Crăciun.
Dacă simţiţi nevoia mai repede de zile libere şi v-ar surâde ideea unui weekend la Ocna Şugatag, participaţi cu încredere accesând Concurs Vile Pensiuni.

joi, 2 septembrie 2010

Tensiometrul – aparatul care iţi clarifică nedumeririle

Consider foarte inspirate firmele care comercializează aparatura medicală. Constat cu satisfacţie că sunt din ce in ce mai multe persoane care sunt interesate de controlul propriei sănătăţi, făcând acest lucru comod, acasă, cu sprijinul unor aparate medicale care pot fi uşor mânuite şi, totodată, uşor interpretate.

Doresc să insist prin acest articol asupra unei categorii, aceea a tensiometrelor. Cu toţii suntem, după o anumită vârstă, puţin ipohondri. De aceea, un tensiometru a devenit o „jucărie indispensabilă”, care are un loc la vedere în orice casă, pentru care avem întotdeauna baterii de schimb.


Nu glumeam când spuneam că tensiometrul este o jucărie a secolului XXI, deoarece prima cauză a decesului este cea a afecţiunilor cardiovasculare. Ştim cu toţii că a preveni este mai uşor decât a trata. Preferăm să descoperim noi că avem tensiune mare, oscilantă sau puls mărit, decât să ajungem la spital şi să fim surprinşi când ni se comunică faptul că avem o afecţiune cardiovasculară mai veche.


Tensiometrul devine parte integrantă a bagajului nostru la plecarea în concedii, alături de punga cu medicamente. Chiar şi persoanele sănătoase pot fi interesate de utilizarea tensiometrului, prin controlul de rutină sau de curiozitate. Este interesant să aflăm cum reacţionează organismul nostru în diferite situaţii: de stress, în activităţi sportive, în momente de relaxare în poziţie orizontală sau verticală, înainte sau după momente emoţionale puternice.

Folosind tensiometrul avem un mai mare control asupra corpului nostru şi, totodată, ne conferă siguranţă.

duminică, 22 august 2010

Festivalul Medieval "Cetăţi transilvane" Sibiu 26-29 august 2010

În urmă cu doar câteva zile îmi aminteam de Festivalul medieval din Sibiu. Am fost părtaşă la evenimente doar o zi. M-am despărţit cu greu de Sibiu însă cu dorinţa de a nu rata ediţia următoare, mai ales că este una aniversară, a X-a.


În Sibiu nu te simţi ca într-un obişnuit oraş transilvănean….este cu totul deosebit: calmul ardelenesc, meticulozitatea şi punctualitatea săsească, feţele zâmbitoare şi sociabile ale sibienilor te fac să te simţi într-o staţiune, indiferent de scopul vizitei.

Toţi cei care vor poposi în Sibiu în perioada 26-29 august 2010 se vor delecta cu scurte spectacole de teatru medieval, concerte, improvizaţii acustice, dansuri medievale, exemplificarea unor tehnici de lupta, spectacole pirotehnice. Cu toate acestea ne vor încânta diferite formaţii de dans, muzică, trupe de teatru din România, Croaţia, Germania, Serbia şi Spania.

luni, 16 august 2010

Frumuseţile României

Îmi amintesc cu drag ce făceam anul trecut pe vremea aceasta. Eram într-un oraş din România unde oamenii păşesc liniştiţi pe stradă, unde nu se vede stress-ul pe faţa lor, unde până şi aerul este primit cu drag de plămâni, de-altfel zona de Munte este aproape.

Revăd în fiecare an Sibiul, iar impresiile mele despre acest oraş rămân aceleaşi: atmosferă medievală, forfotă nezgomotoasă a turiştilor care rămân cu gura căscată plimbându-se pe aleile pietruite, amabilitatea săsescă, sinceră.
Pentru ca admiraţia mea să atingă cote înalte, era în desfăşurare Festivalul Medieval. Te simţeai teleportat în secolul al XVII-lea, văzând în stânga şi-n dreapta trecători în diferite ţinute de epocă, calfe, dansuri şi alte obiceiuri vechi, unele păstrate, altele nu.



Nu am avut timp să vizitez tot ceea ce aş fi dorit însă, de fiecare dată când ajung în Sibiu nu pierd ocazia de a mă relaxa prin Muzeul Satului, cel mai mare şi bine amenajat din ţară unde, dacă este timp frumos, poţi petrece o zi întreagă fără să te plictiseşti.
Dacă ajungeţi, chiar şi pentru o zi, în acest minunat oraş, vă recomand:
Palatul Brukenthal
Capela Sfintei Cruci
Turnul Sfatului
Turnul Olarilor
Casa Artelor
Podul Mincinoşilor
Parcul sub Arini
Nici Mărginimea Sibiului nu se lasă mai prejos, întâlnind locuri minunate la doar câţiva kilometri de oraş: Păltiniş, Răşinari (satul natal al lui poetului Octavian Goga şi al filozofului Emil Cioran), Biertan (unde s+a dscoperit celebra tăbliţă purtând inscripţia latină “EGO ZENOVIUS VOTUM POSUI”), Cisnădioara, Bazna, Cornăţel.


Dacă v-am deschis apetitul asupra acestui colţ de ţară, vă puteţi înscrie la acest Concurs la care tocmai particip.

vineri, 13 august 2010

Gadget-uri USB

De fiecare dată când plec în concediu cu familia, fiind eu cea care îndeasă lucrurile în genţi, mi se reaminteşte să nu mai încarc genţile cu lucruri inutile. Sunt de acord, însă teoria nu se prea potriveşte cu practica.
Am convingerea că vara aceasta voi reuşi ceea ce n-am reuşit până acum. Oriunde mergem, ne lipseşte „butonatul”. Toţi trei ( părinţi + copil de 8 ani), suntem „monitorizaţi” acasă, mai precis, ne dezlipim greu de ale noastre mici hobby-uri pe calculator. În cazul în care pe litoral ne plouă sau suntem prea prăjiţi, un astfel de lucru în bagaj ne-ar salva.

Mai mult decât atât, dacă îl mai şi accesorizez, succesul relaxării este garantat.
Doarece anul acesta (cel puţin) suntem în concediu de austeritate, iar cazarea noastră necesită îmbunătăţiri pe ici, pe colo, dar substanţiale, să stai pe caniculă într-o cameră fără aer condiţionat nu este tocmai plăcut. Astfel că am pus în bagaj un VENTILATOR USB cu picior flexibil, ceea ce-l face uşor de transportat. Atmosfera este cu totul alta cu o simplă adiere!


Se nimereşte ziua soţului în plin sejur. Sigur că aş putea să-i ascund un cadou mic în bagaj, însă m-am gândit să-l surprind cu un SET USB şi, în acelaşi timp, să nu fie lucruri inutile cărate la kilometri distanţă de casă. Ceea ce cuprinde setul ne este de folos, în primul rând pe traseu, în maşină (deci trebuie să înmânez cadoul la prima oprire).

Spun aceasta pentru că setul cu pricina conţine un mic ASPIRATOR pentru firmiturile pe care le facem când mâncăm sniţelele sau sandwich-urile prin maşină sau, mai apoi, pe tastatură.


Dimineaţa, cum eu sar prima din pat, voi pregăti cafeluţa soţului şi ceaiul fetiţei, păstrându-le la cald pe PLITA USB. Ce poate fi mai plăcut de atât (sper doar să se trezească pe rând, deoarece plita are loc doar de o cană).

Seara, după ce adormim copilul, ne vom retrage într-un colţ întunecos al camerei, la lumina LAMPII USB (componentă a aceluiaşi set), pentru a ne număra banii rămaşi.


Fetiţa noastră, Alexandra, nu pleacă nicăieri fără cel puţin un set de creioane colorate. Pasiunea ei pentru desen nici nu dorim să o îngrădim, ba chiar va fi fericită să aibă un SUPORT PENTRU CREIOANE care-şi schimbă culoarea şi poate fi conectat în patru locuri diferite.


Se spune: „Cei din urmă vor fi cei dintâi”. Nu întâmplător am lăsat la urmă un gadget pe care îl voi plia şi nu va încurca pe nimeni. Dar odată despachetat face minuni. Este vorba de PIANUL USB care ne va face serile mai animate, având 49 de clape, peste o sută de instrumente muzicale, melodii preînregistrate şi multe alte caracteristici.

Una dintre melodii este chiar „Happy Birthday”, pe care vom cinsti un pahar cu vin pentru cei 3 ani împliniţi de USB Mania.

joi, 5 august 2010

Innobileaza-te cu o mobila noua

Acum 5 ani ne-am renovat si reamenajat apartamentul de trei camere in care locuim. Am avut norocul unei mosteniri frumoase, asa ca ne-am propus sa ne refacem complet apartamentul astfel incat sa fie cat mai durabil, cat mai practic si, in acelasi timp si modern.

Aveam o mobila veche de 30 de ani care nu pot spune ca era urata insa, pe langa faptul ca scartaia la orice deschidere si inchidere, incepea sa se dezmembreze. Dupa ce a aparut si minunea noastra de fetita pe lume, aveam impresia ca este prea multa mobila, prea mare, cu prea multe colturi si portiuni cu sticla.

“Rasfoind” site-ul VreauMobila am descoperit piese de mobilier care s-ar fi potrivit perfect apartamentului nostru. Sugestiile referitoare la modul de aranjare, la ambient, la culori, lumina, stil, mi-ar fi fost de mare folos la vremea respectiva. Atunci ne-am documentat de la prieteni, am furat idei din alte case pe care le-am vizitat. Parerea specialistului ne-ar fi usurat munca de o luna.

Acest articol il dedic tuturor celor care doresc o inlocuire a mobilierului vechi cu altul nou printr-o schimbare atat de stil, cat si a modului de viata. Recomand vizitarea blog-ului VreauMobila, unde gasiti multe sfaturi utile.

Site-ul VreauMobila este structurat astfel incat gasesti toate tipurile de mobilier, cu accesoriile aferente: mobilier de casa, de birou, saltele, canapele, fotolii, scaune, mese, mobilier dedicat in functie de domeniul activitatii firmei, chiar electrocasnice care sa vina in completarea pieselor de mobilier si accesorii care evidentiaza bunul gust si rafinamentul proprietarului.

Atat de minutios sunt prezentate produsele, incat nu trebuie decat sa accesati butonul “Detalii produs” si veti afla, cu lux de amanunte: dimensiuni, culori disponibile, preturi cu sau fara tva, facilitati si mecanisme, detalii tehnice de montare.

Fiindca tot stau eu cocarjata in fata calculatorului, mi-a facut cu ochiul un scaun de birou in care deja ma simt confortabil daca inchid ochii si-mi las gandurile libere.Scaun de birou Samba

Ce fericite ar fi fetitele sa aiba o astfel de camera!Mobilier copii

Parca as lucra altfel intr-un astfel de birou.Birou managerial

“Particip la concursul organizat de VreauMobila.ro – Mobila dintr-un singur click“