Muzeul Popa din Târpeşti (Neamţ)

Casa - muzeu

           Muzeul Popa din Târpeşti se înscrie printre cele mai interesante instituţii de acest gen din ţară, fiind unic prin faptul că este un muzeu personal. Cele peste 3000 de exponate cuprind domenii de interes istoric, arheologic, folcloric, cultural sau etnografic. Situat în imediata apropiere a Humuleştilor, satul Târpeşti din comuna Petricani îmi aminteşte de imaginea satului moldovenesc, descrisă de Ion Creangă în „Amintiri din copilărie”. Parcă nu a trecut un veac de-atunci....

Nu e Ozana, dar era "frumos curgătoare şi limpede ca cristalul"

                Muzeul este amenajat în câteva camere din casa în care a locuit creatorul popular Neculai Popa. A adunat, de-a lungul întregii sale vieţi:

-          mărturii arheologice rezultate din săpăturile organizate în localitate şi în împrejurimi

-         o colecţie numismatică având piese antice, actuale, româneşti sau străine

-         o colecţie de etnografie locală, ce conţine obiecte decorative, utilitare şi piese de port popular specifice zonei

-         o colecţie de icoane şi obiecte de cult

-         o colecţie de pictură naivă românească

-         o colecţie de sculptură naivă în piatră şi lemn, care te întâmpină încă de la poartă;  majoritatea sculpturilor sunt create de talentatul  Neculai Popa.

Măşti şi costume populare

              Am vizitat acest muzeu de două ori, în urmă cu câţiva ani. Am avut privilegiul de a ne fi ghid însuşi creatorul Popa, povestindu-ne cu pasiune despre fiecare exponat în parte. Dacă vedea interes din partea vizitatorilor care-i calcă pragul, stătea şi răspundea la atâtea întrebări, câte îi erau adresate. Neculai Popa a demonstrat că are şi talent scriitoricesc. A doua zi după prima vizită am citit, pe nerăsuflate, cartea în care povestea de unde a dobândit pasiunea pentru folclor, şi istorie, greutăţile şi bucuriile prin care a trecut, de unde a achiziţionat exponatele din muzeu.

Cărţile

Mărturisiri

           De-a lungul întregii sale cariere a fost susţinut şi ajutat de soţia sa, Elena, care a participat din tinereţe la serbările de teatru folcloric, deprinzând de la prestigiosul artist popular meşteşugul confecţionării măştilor şi al cioplirii în lemn.

Iată de ce "12 plante"!

            Au trecut (în sfârşit!?!) toate sărbătorile din zona asta a calendarului, dar au lăsat în urmă unora multe kilograme, altora senzaţii de mare încărcătură (nu emoţională). Dragilor, continui astăzi răspunsul la întrebarea “De ce 12?”. Pentru că e necesară o detoxifiere generală. Produsul 12 plante despre care am început să vă informez în urmă cu ceva vreme, conţine 12 plante miraculoase dar obişnuite, fiecare contribuind în felul ei la starea de bine a noastră, dacă vom încerca acest produs, bineînţeles. A venit rândul mesteacănului pufos, teiului argintiu şi coacăzului negru.

Mesteacănul pufos (Betula pendula)

          În denumirea populară Doamna Pădurii sau Cartea albă, mesteacănul este un arbore cu scoarţa albă, cu lemnul alb, gălbui sau roşiatic, cu ramuri flexibile, cu frunze verzi-cenuşii. Mestecenii au importanţă spirituală în multe religii, dar sunt şi copaci medicinali, prin proprietăţile specifice ale frunzelor şi scoarţei lor. 
            Amerindienii preţuiau foarte mult mesteacănul pentru coaja sa uşoară, flexibilă şi care putea fi uşor recoltată. În trecut, fetele aduceau ofrande la rădăcina mestecenilor şi le cereau împlinirea unei dorinţe, de regulă de natură sentimentală. Existenţa unei păduri de mesteceni arată că în solul respectiv se găseşte şi o mare cantitate de argint. În plus, însuşi mesteacănul are o strălucitoare culoare argintie, betulina din scoarţa sa făcându-l să strălucească de la distanţă. În scopuri medicinale se folosesc frunzele.
           Mătura tradițională a vrăjitoarelor se făcea din nuiele de mesteacăn. Se utilizează pentru protecție, purificare, pentru alungarea negativității, pentru dragoste, noi începuturi și pentru schimbări. Mesteacănul este un copac feminin și o întruchipare a Mamei Pământ. Leagănele sunt adesea făcute din lemn de mesteacăn, ca o protecție pentru copii.

           Mesteacănul indică atitudinea, aducând cu scoarţa lui albă un element hibernal. Pădurea de argint din Văratec (jud. Neamţ), l-a inspirat pe marele nostru poet: ,,De treci codri de aramă, / De departe vezi albind / Şi-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint.” („Călin – file din poveste” – Mihai Eminescu)

Teiul argintiu (tilia tomentosa)

           Teiul, raiul albinelor şi motiv de inspiraţie pentru artişti, înfloreşte prin iunie – iulie, în funcţie de specie şi locul unde se află. Florile de tei nu sunt doar plăcut parfumate, ci au şi virtuţi terapeutice, mai ales în cazul bolilor respiratorii şi digestive.

           Proprietăţile vindecătoare ale teiului sunt cunoscute încă din vechime, când se foloseau în scopuri medicinale coaja, frunzele şi seva, iar mai târziu au început să fie întrebuinţate şi florile. La noi, prezintă interes terapeutic numai florile de la trei specii: teiul roşu, teiul alb şi teiul cu frunză mare. Teiul conţine substanţe mucilaginoase, o cantitate mică de ulei volatil, flavonoide, gume, tanin, zahăr, colină şi acetilcolină. Ceaiul este un remediu eficient în dureri de cap, colici abdominale şi febră musculară, luptă cu gripa şi răceala, favorizează transpiraţia, calmează tusea.

           Teiul în poezie: ,, Dar prin codri ea patrunde/ Lângă teiul vechi şi sfânt,/ Ce cu flori până-n pământ/ Un izvor vrăjit ascunde.” (Mihai Eminescu). Nu întâmplător dau citate din Eminescu. Se apropie 15 ianuarie, zi în care ne amintim de cei 163 de ani de la naşterea marelui poet.
 

Coacăzul negru (Ribes nigrum)

           Coacăzul negru este un arbust care creşte la margininea pădurilor, pe unde se bucură de mai multă lumină. În scop terapeutic se folosesc frunzele şi fructele. Acestea detoxifică organismul, reglează activitatea hormonală, combat anemia, stimulează creşterea şi întăresc oasele, ajută la regenerarea organismului şi prelungesc viaţa. 

           Coacăzele negre se mai pot consuma sub formă de suc proaspăt, pulbere şi sirop. Sucul de coacăze negre, spune un proverb german, că este la fel de sănătos precum sângele de urs.
Siropul de coacăze negre este, după părerea părintelui medicinii naturiste, preotul Sebastian Kneipp, un adevărat medicament miracol pentru gât şi căile respiratorii superioare. Persoanelor care fac eforturi intelectuale mari li se recomandă câte 1-2 linguriţe de sirop, mai ales când apar stări de ameţeală, somnolenţă, incapacitate de concentrare.

           
          De aceea "12 plante" este în atenţia mea şi nu numai.  Blogal Initiative susţine această Campanie. În câteva zile vă voi informa asupra altor beneficii ale produsului, din perspectiva celorlalte plante componente.

Salcia şi migdalul în "12 plante"

          În urmă cu câteva zile vă scriam despre un produs nou, 100% natural, numit 12 plante.

          V-am promis atunci că voi detalia fiecare componentă a acestui produs pe care-l puteţi comanda pe www.12plante.ro.

          Astăzi vă povestesc despre rolul salciei şi al migdalului.

Salcia (Salix sp)

           De la salcie se recoltează scoarţa de pe ramurile tinere, de doi-trei ani. Coaja de salcie conţine o substanţă numită salicozidă, care se descompune în organism, rezultând acidul salicilic, adică aspirina naturala. Pe lângă această substanţă, coaja mai conţine amidon, proteine, lipide, tanin, celuloză, substanţe minerale şi vitamine.
          Salcia are efecte tonice, antiseptice, antiinflamatoare, sedative, astringente şi antireumatismale. Decoctul de coajă de salcie este folosit ca leac împotriva febrei, a nevralgiilor, reumatismului şi gutei.  Datorită proprietăţilor sale sedative, salcia alungă insomnia. În caz de laringite şi faringite este recomandat să se facă gargară cu ceai de salcie. Pentru răni şi ulceraţii ale pielii sunt recomandate compresele cu ceai din coajă de salcie. Extern, poate fi utilizată în cazul durerilor de dinţi.
          Energia pozitivă emanată de salcie reface organismul, vindecă migrenele, relaxează. În preajma salciei, furia şi oboseala dispar. Frumoasă, romantică, visătoare, tremurătoare, salcia este unul din copacii folosiţi cu succes în silvoterapie. Salcia creşte foarte uşor pe lângă orice lac sau mlaştină. Ceaiul de scoarţă de salcie are o istorie veche în medicină datând încă din anul 500 î.e.n.

           Merg mai departe, amintind faptul că salcia a fost şi va fi o muză, o sursă sigură de inspiraţie pentru poeţi. Eminescu este unul dintre poeţii care au preamărit natura, a apropiat-o mult de natura umană, astfel încât a “cântat” şi ne-a încântat. Salcia, pentru el, este copacul lacustru: ,,De spânzură prin ramuri de sălcii argintoase/ O-ntreagă-mpărăţie în cuib legănător;/ A firii dulce limbă de el era-nţeleasă/ Şi îl umplea de cântec, cum îl umplea de dor.”

Migdalul (prunus dulcis)

          Datorită conţinutului caloric foarte ridicat, migdalele se recomandă, mai ales, în sezonul rece, deoarece furnizează organismului energie. Migdalele conţin proteine deosebit de valoroase pentru corpul uman, grăsimi şi acizi graşi esenţiali, vitamine - A, B, E, F şi minerale precum clor, fier, zinc, magneziu, calciu, în cantitate mult mai mare decat alunele.
           Vitamina E este un antioxidant deosebit de eficient pentru sănătatea părului şi a pielii. Hipotensivilor li se recomandă să consume zilnic migdale, atat cât pot lua într-o mână, deoarece acestea ajută la reglarea tensiunii arteriale. Amestecate cu miere de albine, de preferinţă polifloră, migdalele sunt de folos în anemii, insomnii şi astm bronşic.
           Vitamina A le ajută în tratarea unor afecţiuni ale pielii cum ar fi psoriazisul, eczemele uscate, pistruii. Este recomandată consumarea a câte trei-cinci migdale pe zi. Cura de migdale se face cu foarte mare răbdare, ca de altfel orice tratament naturist. Consumate regulat, migdalele menţin inima sănătoasă, contribuie la diminuarea colesterolului din sânge, dar şi la prevenirea diabetului zaharat, din cauza căruia pot să apară boli de inimă.
            Iarna, migdalele te feresc de răceli şi gripă pentru că ajută la întărirea imunităţii. S-a mai constatat că migdalele accelerează metabolismul şi induc rapid senzaţia de saţietate, de aceea pot fi incluse, fara teamă, în dieta persoanelor care doresc să slăbească.
            În compozitia migdalelor se mai găseşte o substanţă numită amigdalina, cunoscută şi sub denumirea de letril sau vitamina B17, care are un rol important în lupta împotriva cancerului. Amigdalina e cunoscută de mii de ani in China, Egipt, Grecia şi Roma Antica, fiind extrasă din migdalele amare.

            De-a lungul timpului, migdalelor le-au fost atribuite o mulţime de semnificaţii, fiind considerate chiar aducătoare de noroc. In Italia erau chiar servite mirilor la nuntă, ca simbol al sănătăţii, fertilităţii şi al norocului. 20-25 de migdale conţin aproximativ aceeaşi cantitate de calciu, cât un sfert de cană de lapte.
            În doar câteva zile vă povestesc despre alte trei componente ale acestui miraculos produs, 12plante.

Campania e susţinută de Blogal Initiative.

Blogwars 3 la start!

         A trecut un an de la ediţia a doua de Blogwars! Într-adevăr, a fost prea multă pace în 2012, aşa că era momentul să izbucnească un nou război. Şi fiindcă sunt o veterană, nu pot sta deoparte, aşa că m-am înrolat în BLOGWARS!

           Este una dintre Competiţiile preferate ale bloggerilor. De ce? Datorită sistemului de participare şi eliminare. Fiecare blogger participant este citit, la un moment dat,  de toti ceilalti, este apreciat şi/sau criticat. Azi poţi fi contracandidat, mâine poţi fi aliat şi susţinător. Dacă v-am băgat în ceaţă, puteţi desluşi singuri modul de participare pe www.blogwars.ro.