marți, 30 august 2011

Pentru un somn liniştit

Sunt conectată la atmosfera de concediu. Nu fac niciun efort pentru a ieşi din această stare deoarece îmi este foarte bine aşa. Sigur că ar trebui să mă concentrez şi asupra unor lucruri mai serioase, însă la momentul potrivit. Deocamdată vreau să-mi păstrez gândurile şi energia cu care am venit de pe litoral. Ochii mei au stocat undeva albastrul mării, iar auzul meu are nevoie de sunetul valurilor care se sparg în voie la mal.

Amintirile sunt proaspete, însă forfota urbei în care locuiesc mă readuce la rutina din care am reuşit să ies. Odihna activă de care am beneficiat pe malul mării a fost mai liniştitoare decât multe ore de somn.

Am găsit o soluţie, nesperat de potrivită. Ce-ar fi să prelungesc relaxarea vizuală şi auditivă? Nimic mai simplu. Am găsit o lampă care proiectează valuri pe tavanul camerei în care este aşezată. Imaginea valurilor în mişcare este deosebit de liniştitoare. Mai mult decât atât, difuzorul incorporat redă sunetul valurilor. Pentru a avea un somn liniştit, însoţit de vise frumoase, lampa poate fi programată să se oprească după o oră. Cred că voi spune „adio” somnului agitat. Astfel dimineţile, chiar dacă încep cu alarma ceasului, vor fi cât se poate de plăcute, trezindu-mă odihnită.

Lampa minune funcţionează la portul USB al calculatorului, cu baterii sau conectată la reţea. Are un design atrăgător şi un unghi variabil de proiecţie.

Nu este singurul produs care mi-a atras atenţia. Mai sunt şi alte lămpi şi o mulţime de alte gadget-uri USB, stick-uri, ventilatoare, boxe, cititoare de carduri, webcam, rame foto, aparate de masaj. Toate acestea le găsiţi la nişte preţuri rezonabile pe usbstore.ro.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu