duminică, 16 septembrie 2012

Albinele bunicului...

            Vară de vară mergeam la bunici şi o mare enigmă  pentru mine era cum putea el să se joace cu albinele fără să-l înţepe. Mă minunam când îl vedeam cu mâinile goale, spunându-mi că toate sunt prietenele lui. Mi-a explicat, asemeni bunicului din povestea lui Delavrancea, cu vocea blândă, cu răbdarea pe care numai un bunic poate să o aibă, că albinele simt atunci când le ajuţi. Tot el îmi spunea că se poate întâmpla să nu te faci înţeles şi să te alegi cu o înţepătură. Dar, chiar şi-atunci, organismul are de câştigat, deoarece:

-          Veninul de albine este antiinflamator, analgezic, are proprietăţi antibiotice, combătând stafilococul auriu şi diferite bacterii, reglează ritmul cardiac, scade tensiunea şi are efect anticoagulant şi antireumatic.
        Am început cu veninul însă de la albine mai beneficiem şi de alte produse cel puţin la fel de folositoarea în menţinerea sănătăţii:
-         Propolisul este o răşină pe care albinele o recoltează de pe mugurii unor arbori. Cu el se astupă crăpăturile stupului, se lipesc ramele între ele şi este ca un medicament pentru păstrarea sănătăţii coloniei.
-         Polenul conţine foarte multe substanţe, vitamine şi săruri; are efect energizant, creşte capacitatea de concentrare şi memorare (dacă tot începe şcoala), indicată în arteroscleroză, hipertensiune şi fragilitate vasculară
-         Lăptişorul de matcă este cel mai energizant aliment, fiind o vitamină naturală
-         Căpăcelele de pe faguri conţin un antibiotic util în bolile aparatului respirator
-         Apilarnilul, numit „lapte de taur” este un concentrat de hormoni steroidieni folosit în bolile autoimune
-         Ceara e utilizată în cosmetică şi medicină.
Combinaţia supremă de miere, propolis şi polen, un energizant 100% natural, este produs de o firmă din Satu-Mare, pe care o puteţi contacta după ce vizitaţi blogul lor, numit chiar „Mierea de albine”.
              Nu întâmplător am lăsat la urmă mierea de albine, un aliment complex, este perfect igienic şi antiseptic.  Multă lume cunoaşte mierea ca fiind unul dintre cele mai indicate alimente atât în tratarea, cât şi în prevenirea multor boli. Puţini ştiu însă, faptul că albinele pornesc din stup, zboară în arii concentrice până la 6 km, după care se întorc şi execută un dans deasupra stupilor. Karl von Frisch, etolog austriac, a fost printre primii cercetători care au descifrat dansul albinelor: în ce direcţie se află sursa de polen, cât de bogată e şi care este distanţa.
               Vara aceasta am asistat la diverse operaţiuni care ţin de apicultură. L-am ajutat pe unchiul meu, care a gasit în apicultură un hobby, să scoată fagurii, să-i descăpăcească şi să extragă mierea prin centrifugare.







             Poate se moşteneşte această pasiune spre generaţia celor mici, care deocamdată doar degustă mierea şi dau din mâini când îi deranjează vreo albinuţă nevinovată.

               Închei astfel partea a II-a a participării mele la Campania susţinută de Blogal Initiative, referitoare la beneficiile mierii de albine.

 






2 comentarii:

  1. Foarte frumoase articolele si la subiect.
    Multumesc pt participare.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pot munci pe brânci zilele acestea fiindca urmeaza sa ma energizez cu produsul pe care abia astept sa-l primesc. Multumesc.

    RăspundețiȘtergere