Cu
toții știm faptul că imaginația și creativitatea au conotații pozitive,
dezirabile. Un copil creativ se va face mereu remarcat cu ideile sale
ingenioase, iar curiozitatea sa îl va mâna spre noi jocuri, descoperiri,
aventuri. Desigur, fiecare copil este creativ, dar nu este de neglijat nici
rolul părinților, mai ales în primii ani de viață ai micuțului.
·
Importanța de necontestat a umorului: în secolul 20 au apărut numeroase cercetări și studii care au dovedit faptul că există o legătură între simțul umorului și creativitate. Pe scurt, persoanele vesele, cu un simț al umorului dezvoltat sunt mai creative și au o imaginație mai vie. Un adevăr important descoperit în urma acestor cercetări este faptul că atunci când micuții au fost expuși unei situații vesele și unor îmtâmplări pline de umor înainte de susținerea unui test, aceștia au fost mai creativi și au obținut un punctaj mai mare decât media. Simțul umorului, glumele, le oferă copiilor confort și senzația de siguranță, de familiaritate, acest mediu fiind favorabil unei dezvoltări psihice armonioase.

Provocarea imaginației folosind obiecte de zi cu zi: această tehnică se bazează pe un joc simplu prin care părintele îi arată celui mic un obiect și îi cere să enumere 10 moduri de întrebuințare a acestuia. Spre exemplu, folosind o linguriță, copilul va enumera mai întâi utilizările sale clasice (să mănânce înghețată, să amestece în ceai etc.) dar nu va reuși să gasească 10 modalități de folosire a linguriței doar în acest mod. Astfel, creativitatea sa va fi provocată, cel mic fiind nevoit să își imagineze situații, să caute indicii în jurul său. Acest joc simplu va împinge barierele imaginației, iar cel mic va deveni inventiv și va învăța încă din primii ani de viață mecanismele necesare rezolvării problemelor.

Desigur,
există numeroase alte metode prin care gradul de creativitate al copilului
poate fi sporit, dar cele enumerate mai sus sunt printre cele mai comune și
ușor de implementat în viața de zi cu zi. Un om care este curios de mic și se
bucură de o creativitate sporită, poate deveni un arhitect, scriitor, actor sau
jurnalist de succes și va deprinde încă din copilărie mecanismul necesar găsirii
de soluții - drept urmare, va fi un om împlinit.
Pentru
a afla mai multe despre creativitate, te sfătuim să accesezi link-ul
următor: https://liceunet.ro/psihologie/creativitatea/referat publicat pe www.liceunet.ro.
AOL Mail, also called AIM Mail, maybe a recent development in America Online's long (by Internet standards) history. AOL mail login provide a list of facilities to its customer who purchased AOL subscription. It is an all-in-one software package. However, within the spring of 2005, AOL launched its first free Webmail service, referred to as AOL Mail.
RăspundețiȘtergereAol Mail Login | Aol Login