miercuri, 12 octombrie 2011

...ASUS Automobili Lamborghini VX7 - perfecțiunea formei, puterea tehnologiei de vârf

Vis de vară al fetiţei cu părul de aur!

La 10-12 ani eram diferită de celelalte “tovarăşe” de şcoală. Când începeau interminabilele “şedinţe” de coafură despre păpuşa cea mai frumoasă sau cu părul cel mai lung, eu o “tuleam” spre colţul curţii. Acolo, la umbra unui măr uriaş, băieţii îşi etalau cu mândrie ultimele achiziţii în materie de mașinuțe, vestitele “matchbox-uri” și verificau cu atenție de mecanic și ochi de specialist toate modelele. Mă simțeam atrasă ca de un magnet de acele mici obiecte de metal care, în imaginația mea, reprezentau puterea, eleganța și un anumit statut social de invidiat. Pe vremea când 90% dintre maşini erau autohtonele Dacii, să deţii un alt model era ca și cum ai fi stat la o terasă cu un pepsi în timp ce restul lumii ar savura „gălbejitul” Cico.

Ochii mei se lipeau de fiecare dată de un model roşu, alungit, cu un design deosebit. Era sublimul, perfecţiunea, întruchiparea viselor unei fetițe, utopia unor timpuri rămase în urmă. Era Lamborghini, “Lamburghinii” cum urlau baieţii dezlănțuiți la vederea bolidului miniatură. Normal, eram lasată la o parte, tolerată doar ca “spectator”.

În acele momente mi-am promis: “... când voi fi mare voi avea și eu un “Lamburghinii”, dar unul adevărat, nu unul de jucărie... uite aşa, să crape de ciudă toţi băieţii!”

Anii au trecut, fetiţa cu părul de aur a devenit mămică la casa ei, iar visul cu bolidul roșu a rămas în urmă, uitat, până când, într-o zi, o privire fugară aruncată peste noutățile şi ofertele ASUS, a readus la viață dorinţa și visul meu. În două culori (portocaliu și negru) se etala în toată splendoarea ... Lamborghini. Ei, nu mașina și nu modelul Gallardo, ci noile modele de laptop ASUS Automobili Lamborghini VX7. Adrenalina începu să-mi pompeze prin vene, senzații uitate mă cuprindeau din nou.


Trebuia să fie al meu, chiar dacă nu avea patru roți, ci patru nuclee. Colaborarea dintre ASUS și firma italiană Lamborghini, al cărui rezultat era “monstrul” de gamming ASUS Automobili Lamborghini VX7 dăduse brusc un nou sens pasiunilor mele ascunse. Eram din nou copil, o fetiță ascunsă în spatele unei femei mature cu responsabilităţi.

Bazat pe un procesor i7-2630QM (cu patru nuclee) pe Sandy Bridge, modelul VX7 nu este destinat unei “colivii” restrânse la o muncă de birou, ci mediului său natural, pentru care a fost proiectat și anume LAN game-urile. Design-ul capacului este asemănător cu faimoasa capotă a maşinii, care mi-a și atras atenţia şi, pe lângă marginile din piele naturală, ceea ce se găseşte sub carcasa(capota) din fibră de carbon face diferența şi aduce renumele, performanța şi eleganţa.


Conectivitatea este reprezentată de porturile de bază, un port USB 3.0 precum și o placă de reţea draft N acompaniată de un modul Bluetooth v2.1. Chipset-ul plăcii de bază permite vizualizarea filmelor de pe laptop pe un TV printr-o conexiune wireless.

Caracterul “sportiv” al noului laptop este dat de memoria de 16 GB RAM DDR3 și de placa video GeForce GTX 460M care, cu cei 3 GB de memorie GDDR5 reuşesc să facă faţă aproape oricărui joc sau “producţii” în rezoluţia nativă 1080p.

Deosebit este sistemul de răcire: cele două ventilatoare ajutate de gurile de evacuare ajută AIDA64 Memory Benchmark să nu treacă de bariera de 80 de grade.
Trecând în revistă toate aceste dotări de top, pot spune că visul copilăriei s-a împlinit, iar noul meu laptop, Asus Automobili Lamborghini VX7 înlocuieşte, ca nivel al satisfacţiei, orice model de “Lamburghinii” al copilăriei.



E îndeplinirea unei promisiuni făcută cu mulți ani în urmă, cu pumnii strânși și lacrimi în ochi, de o fetiță cu părul de aur: “... când voi fi mare voi avea și eu un “Lamburghinii”, uite aşa, să crape de ciudă toţi băieţii!”.

Articolul este parte integrantă a concursului SuperBlog 2011.

sâmbătă, 8 octombrie 2011

American Tourister, exclusiv la Real

“Amintirile mă chinuiesc, amintirile mă răscolesc”...când mă gândesc la umerii mei în prima zi de concediu. N-am inventat eu trolerul, însă mă gândeam de mică la variante, atunci când mama îmi spunea: „Pune-ţi în bagaj doar atât cât poţi duce”. Nu visam că vine un cavaler să-mi ducă bagajul, însă îmi treceau prin minte diverse metode de transport al lor fără un efort fizic: inclusiv pe cap, ca şi chinezoaicele.

Am neglijat asemenea achiziţie, recunosc. Anul trecut m-a luat prin surprindere o ieşire de câteva zile în Londra. Din acea zi am înţeles de ce este indispensabil un troler:

- nu stai cocârjat până la punctul de cazare, ci poţi admira locurile din jur
- nu apari la hotel transpirat şi stors de oboseala, ci te prezinţi fresh, cu zâmbetul pe buze
- te poţi opri pe traseu să studiezi harta sau să bei o citronadă fără să trebuiască să-ţi murdăreşti geanta, lăsând-o din mână
- poţi scotoci în voie prin troler fără să ţi se facă rău stând cu capul în jos

Între timp, am trecut la lucruri mai serioase: ne-am mutat. Şi ce face românu’ când se mută? Aţi ghicit: bagajele. Am început să cerşesc la non-stop-ul de la bloc cutii pentru a-mi ambala lucrurile. Un vecin isteţ din cale-afară, văzându-mă cum transform scara blocului în sală de forţă, în loc să mă ajute, începe a-mi da sfaturi:

" - Decât să..., mai bine....în loc să..., mai bine ia-ţi un troler". Atunci mi s-a aprins un beculeţ, mi-am amintit că „gura păcătosului adevăr grăieşte” şi, fără să-i mulţumesc pentru idee, m-am folosit de ea.

Şi cum de 5 ani (în Cluj de 4) tot ce caut începe la Real, fac o listă la repezeală, cu titlul „Troler”. Hypermarket-ul m-a întâmpinat cu ceea ce aveam nevoie: multe şi diferite bagaje.


Aflu că American Tourister tocmai a început o campanie în perioada 15 septembrie 2011 – 15 februarie 2012, timp în care pot fi achiziţionate puncte bonus la fiecare 40 de lei cheltuiţi la cumpărături. Cu 20 astfel de puncte pot cumpăra bagaje American Tourister cu 60 % mai puţin. Punctele acumulate pot fi folosite până la sfărşitul lui februarie. Greul abia acum începe, fiindcă am de ales. Setul de două trolere îmi face cu ochiul.

Gândurile mele zboară la concediul care se apropie. Am acumulat două motive serioase pentru a-mi cumpăra troler: mutatul şi concediul.

Criza mă tot trezeşte la realitate când îmi propun cumpărături deosebite, care nu fac parte din lista săptămânală, listă cu care Hypermarket-ul Real Cluj s-a obişnuit de 4 ani încoace. Căruţul deja ştie să meargă singur printre raioane, iar maşina îşi cunoaşte locul de parcare (cu toate că am „mângâiat” la un moment dat un stâlp). Am făcut această divagare, deoarece se impune o urare din suflet: „La mulţi ani!”

Revenind la ceea ce mă arde, sunt la faza de tatonare, deoarece doresc să beneficiez şi de reducerea de 60%, însă mai am de acumulat 3 puncte bonus, pe care le voi primi săptămâna viitoare „dintr-o suflare”.

Într-un final am decis că-mi voi cumpăra setul de două trolere. Se pare că nu mă pot deconecta de la gândul relaxării totale. Nu e prima dată când vom cutreiera zona Agapiei. Acele locuri sunt o oază de linişte, cum numai în descrierile lui Creangă şi în poeziile lui Eminescu mai întâlneşti. Îmi doresc să stăm cât mai mult, prin urmare bagajele noastre vor fi pe măsură.

Structura ranforsată a trolerului îmi certifică faptul că liniştită pot să aşez încărcătorul de baterii pentru aparatul foto şi tensiometrul, fără a avea emoţii de strivire. A fost un geniu Sol Kofller, cu această invenţie a bagajelor de vinil, la doar 1 $ în anii ’30. Nu întâmplător a cumpărat Samsonite compania în anii ’90.

Optimistă cum sunt, pentru mine visele devin întotdeauna realitate, aşa că nu-mi rămâne decât să aştept următoarea sesiune de cumpărături la Real pentru a-mi completa cardul bonus special şi a-mi cumpăra baza de pornire într-o călătorie, bagajele.


Aceasta a fost proba nr. 2 din concursul SuperBlog, organizat de PcNews.

miercuri, 5 octombrie 2011

ASUS SonicMaster sau perfecțiunea sunetului

Acum chiar şi visele pot deveni realitate, un sunet sublim devine adevărata artă

Sunetul unei stele căzătoare, zgomotul unei frunze scuturate din copac toamna, foşnetul firului de iarbă ce însoțește un ghiocel imaculat în prag de primăvară, zornăitul vesel al primelor raze de soare sau cântecul trist al lunii ce abia apare vestind frământarea fără formă a unui întuneric pe cale să cuprindă totul….Închid ochii și sunetele imaginare ale copilăriei mă cuprind uşor, trezind fiori şi sentimente uitate demult într-un colț ascuns al minții. Acum, chiar și gândurile prind formă și conținut, împreună cu visele ale căror sunete îmi mângâie plăcut amintirile.

Eram din nou în locurile primilor pași, împărăția amintirilor copilăriei. Din depărtare, toaca mănăstirii însoțea ritmat un clopot singuratic. Un vânt rece făcea ca brazii dimprejur să fremete a seară, acompaniați de foșnetul continuu al crângului de mesteceni din apropiere. De undeva din negurile înserării, un fluier însoțea mugetul turmelor ce se întorceau de la câmp în acompaniamentul neostenit al greierilor. Era în jur o magie de sunet și culoare cum numai în poveștile copilăriei poţi găsi.

Un șuierat spulberă scurt reveria în care căzusem. Era gata cafeaua, iar filmulețul făcut în vara aceasta pe meleagurile copilăriei și care rula pe noul meu laptop ASUS N55, se terminase demult. Dar atmosfera acelor locuri susținută de sunetele zilelor fără griji, rămase cu mult timp în urmă, mă dusese din nou în acele vremuri. Simțurile îmi fuseseră “adormite”, vrăjite de puritatea sunetului redat impecabil de noul sistem cu care ASUS și-a dotat în premieră noua generație de notebook-uri și anume tehnologia SonicMaster şi sistemul audio Bang & Olufsen ICEpower. Incluzând un software inegalabil de reglaj fin (având scopul de a consolida fiecare sunet) tehnologia SonicMaster poate fi considerată o deschizătoare de drum pentru o nouă eră în tehnologia sunetului, o eră a adevăratului hi-fi pentru notebook-uri.



Așa cum în privința imaginii, tehnologiile 3D ajung ușor, ușor să se interpună în viața cotidiană, pachetul de tehnologii numit simplu ASUS SonicMaster oferă un sunet extraordinar de limpede, cu un bas mai profund, iar amplificatorul special dezvoltat va oferi ascultătorului voci mai puternice, clare și articulate. Datorită colaborării ASUS “Gold Ear” cu firma daneză de cercetare, dezvoltare și design Bang & Olufsen ICEpower ascultătorul se poate bucura acum de un sunet surround inegalabil de la boxele integrate și de la subwoofer-ul extern, această tehnologie făcând din notebook-urile ASUS seria N un hub multimedia fantastic și de invidiat.


Închid din nou ochii și mă las cuprinsă de sunetul scos de vioara vrăjită a maestrului Andre Rieu. Sunt acolo, în sală, alături de mii de spectatori. Acordurile melodiei “The Second Vals” a lui Dimitri Shostakovich mă învăluie iar valul de aplauze care mă înconjoară la sfârșit îmi provoacă o emoție de nedescris.

Noua tehnologie a sunetului introdusă de ASUS e imbatabilă. E 3D-ul în materie de sunet, adus la perfecțiune. Chiar și sunetele imaginare ale copilăriei par a putea fi redate și aduse la realitate cu SonicMaster.

Vocea bunicului înregistrată cu multă străduință și muncă de lămurire cu mulți ani în urmă va putea acum să-mi readucă în memorie vraja acelor momente, ale poveștilor copilăriei, spuse pe prispa casei țărănești de o voce blândă și plină de dragoste, în prag de seară, în timp ce prin fereastra deschisă a bucătăriei se strecura în asfințit miros de plăcinte și scoverzi proaspăt coapte.


Sunetul unei stele căzătoare, zgomotul unei frunze scuturate din copac toamna, foșnetul firului de iarbă ce însoțește un ghiocel imaculat în prag de primăvară...realitate sau imaginație? Cu ASUS SonicMaster nu mai poți ști cu siguranță…

“Fericirea este plăcerea sufletului. O simplă senzație, un sunet, o culoare, dacă angajează sufletul, devine o fericire...” Garabet Ibrăileanu

Mi-era dor să scriu articole pentru SuperBlog. Acesta e primul dintr-o serie de 33, pe care îl înscriu în competiţia SuperBlog 2011.

marți, 4 octombrie 2011

Înrolare Blogwars

Toamna aceasta sunt pusă pe fapte mari, însă doar către sfârşitul anului voi putea face un bilanţ pentru a vă spune cât la sută mi-a reuşit.

Deocamdată îmi fructific pasiunea anunţând: ”M-am înrolat în BLOGWARS!”

Toţi cei interesaţi pot face acelaşi lucru, devenindu-mi astfel, "tovarăşi de bătălie", pe www.blogwars.ro.

Cu Zibo copiii sunt mai fericiţi (III)

A sosit şi ziua mult aşteptată de către copii, ziua în care li s-a oferit posibilitatea de a dona o jucărie în scop umanitar, în cadrul Acţiunii "Schimb de jucării", organizată de Zibo.ro şi Cabral, susţinută de Blogal Initiative.

Părinţii, foarte receptivi la acţiunea noastră, s-au oferit să ne conducă de la şcoală spre Galeriile Real Cluj cu maşinile personale. Ajunşi acolo, fiecare cu jucăria ambalată, care mai de care mai îngrijit, au aşteptat cu nerăbdare momentul în care au avut ocazia să umple sacul cu jucării.




Între timp, au ajutat la expunerea desenelor, de care erau foarte mândri, mai ales în momentul în care lumea se oprea să le admire.



Apoi, şi-au aşteptat rândul, nesperat de răbdători, să doneze un leu sau mai mult. Unii dintre ei mi-au mărturisit că au luat din propria puşculiţă pentru această donaţie şi le pare bine că au făcut acest lucru.



Reveniţi la şcoală, am împărtăşit impresii, o parte dintre ele fiind surprinse în filmul care urmează:



Acţiunea continuă şi-n zilele următoare, până în 15 octombrie 2011, cu diferite concursuri de dans, poezie, teatru, după programul prezentat aici. Aşadar, sunteţi aşteptaţi toţi cei care doriţi să oferiţi sprijin. Prin voi, unii copii vor primi ajutor, alţii vor fi fericiţi că au avut posibilitatea de a ajuta. Iar în 7-8 noiembrie Zibo.ro organizează Concursul naţional de majorete.

Ar fi de dorit ca şi altora să le vină astfel de idei în a demara acţiuni în care sunt implicaţi copiii, deoarece sunt foarte receptivi. De ideile creative ale copiilor se poate ţine seama, fără nicio reţinere, în conceperea unor astfel de acţiuni umanitare. Aşa cum, dacă nu ştii cum funcţionează un aparat digital, pe cine chemi în ajutor? Răspuns corect: un copil.

Cei din Bucureşti se pot lămuri mai uşor "cu ce se mănâncă" această acţiune, participând chiar astăzi, 4 octombrie 2011, la Conferinţa de Presă ce va avea loc la Galeria REAL din Bucuresti Est (Policolor). Cabral va fi acolo, chiar de ziua lui.

sâmbătă, 1 octombrie 2011

Cu Zibo copiii sunt mai fericiţi (II)

Trecând peste imperfecţiunile unui operator amator, am încercat să surprind, în câteva minute, gândurile şi emoţiile elevilor mei, înainte de a participa la acţiunea umanitară „Schimb de jucării”, organizată de Zibo.ro şi Cabral Ibacka, susţinută de Blogal Initiative.

Doar am lansat discuţia despre copiii care au nevoie de ajutor şi am primit răspunsuri foarte originale. După ce am închis camera discuţia şi părerile lor despre cum putem ajuta pe alţii au continuat, fiind nevoită să aloc o oră întreagă acestui subiect. Şi nu-mi pare deloc rău. Mi-am dat seama că elevii zilelor noastre au nevoie şi de astfel de discuţii în cadrul şcolii, nu doar „Deschideţi caietele şi scrieţi”. Nu numai că le plac asemenea subiecte de viaţă, însă consider că îi învaţă cum să ia o decizie, cum să acţioneze în anumite situaţii şi îşi formează o imagine despre problemele care se pot ivi la un moment dat. Aşa că, fără regie sau duble, priviţi-i:



Iată câteva dintre desenele copiilor, cu tema „Iubesc Pământul”, care vor fi expuse începând de luni, la Galeria Real din Cluj şi care pot fi votate pe Zibo.ro în cadrul Concursului online de desene.


Prin răspunsurile lor sincere am constatat că îşi doresc cu adevărat să se implice în această activitate, venind cu idei legate de acţiuni viitoare, de care voi ţine cont. Şi ei ştiu asta.

Vă reamintesc tuturor celor care doriţi să oferiţi un mic ajutor: copii, părinţi, profesori, educatori şi nu numai, că începând de luni, 3 oct. 2011, la Galeriile Real din toată ţara, acţiunea „Schimb de jucării” va fi în plină desfăşurare. Sunteţi aşteptaţi cu mic, cu mare, până în 15 oct. 2011 să veniţi cu gânduri bune.

Să nu uităm că Zibo.ro organizează şi Concursul naţional de majorete în perioada 7-8 noiembrie 2011, la care pot participa elevi din ciclul primar, gimnazial şi liceal.

marți, 27 septembrie 2011

Cu Zibo copiii sunt mai fericiţi

La început de an şcolar, Zibo aduce un motiv de bucurie copiilor. Organizează două acţiuni care se vor desfăşura în Galeriile Real din cel puţin 15 oraşe din ţară:

1. Acţiunea umanitară "Schimb de jucării", organizată împreună cu Cabral Ibacka.


Cu siguranţă, toate acţiunile umanitare au un obiectiv social de sensibilizare si solidaritate, însă când acţiunea se desfăşoară de către copii, pentru copii, impactul este altul. Această acţiune trebuie demarată începând cu educatorii, învăţătorii şi profesorii care, cu sprijinul părinţilor, îi vor mobiliza pe micuţi să participe. Spre norocul meu, am dubla calitate de profesor învăţământ primar şi părinte. Fiica mea de 9 ani şi-a anunţat deja învăţătoarea despre faptul că ea vrea să facă o faptă bună (fără să-i promit nimic în schimb). Ceea ce simţi atunci când vrei să ajuţi pe cineva şi-ţi reuşeşte, cred că e un sentiment unic.

Acţiunea va avea loc în perioada 3 - 15 octombrie 2011, după un program pe care îl găsiţi aici. Cadrele didactice interesate sunt invitate să se înscrie până la 1 octombrie la invatamant@zibo.ro.

Prima etapă, când copiii vor veni să ofere jucării, cred eu că va fi un cumul de momente emoţionante. Vor veni cu sufletul lor curat, învăţând astfel să dăruiască. Vor fi nerăbdători să vadă ce surpriză îi aşteaptă din partea sponsorilor, care vor oferi vouchere de reduceri şi mici surprize. Copiii participanţi îşi vor putea alege o jucărie dintre cele colectate.

În a doua etapă părinţii pot cumpăra desenele expuse, contribuind astfel la strângerea unor fonduri umanitare de care vor beneficia tot copii, însă copii mai puţin fericiţi care, prin această acţiune, vor deveni mai încrezători, mai veseli, mai sănătoşi. Mai mult, desenele pot fi scanate şi încărcate pe Zibo.ro, în cadrul Concursului online de desene.

În calitate de cadru didactic, la ora de desen, împreună cu elevii clasei mele (clasa a III-a, Şcoala "Horea" Cluj-Napoca), am realizat desene şi colaje cu tema "Iubesc Pământul". După definitivarea unui colaj colectiv voi selecta lucrările, iar pe cele mai reuşite le voi înscrie în concurs pe Zibo.ro, iar originalele le voi expune la Galeriile Real Cluj. Micuţii pe care îi dădăcesc eu sunt foarte receptivi la asemenea acţiuni şi sunt sigură că aşa sunt majoritatea copiilor. Se simt mai responsabili când ştiu că desenează pentru binele şi sănătatea unui copil, cu care poate le-ar plăcea să se joace, însă nu pot. Ştiind că pot ajuta, copiii vor deveni mai atenţi la problemele celor din jurul lor, vor şti să asculte pentru ca apoi să fie, la rândul lor, ascultaţi, vor şti că în viaţă se pot întâlni cu diverse obstacole, însă vor gândi pozitiv şi vor găsi căi de rezolvare a lor. Îmi place să văd astfel viitorul generaţiei care azi donează jucării. Au fost impresionaţi astăzi, când le-am explicat cât de importantă este misiunea lor, chiar dacă este o activitate recreativă şi relaxantă pentru ei, pot ajuta unul sau mai mulţi copii aflaţi în impas. Au înţeles caracterul umanitar al campaniei şi sunt dornici să fie implicaţi.

Aşadar, dragi părinţi şi profesori, ascultaţi dorinţa copiilor de a oferi o jucărie din inimă şi veniţi cu ei la Real pentru a vă bucura împreună. Iar dacă micuţii sunt fericiţi, avem toate motivele să fim şi noi.

2. Concursul naţional de majorete

Organizarea aparţine tot celor de la Zibo, de data aceasta în colaborare cu Federaţia Română de Rugby. Locaţiile vor fi tot Galeriile Real, în perioada 7-8 noiembrie 2011. La şcoala în care predau cîteva fetiţe fac parte dintr-o echipă de majorete şi nu oricare, ci una dintre cele situate pe podiumuri internaţionale chiar în această toamnă. Ceea ce este cert e că echipele de majorete din Cluj au obţinut cele mai multe locuri fruntaşe. Cu siguranţă vor participa şi la concursul din noiembrie, concurs ce are ca miză obţinerea titlului de echipă de majorete a naţionalei de rugby a României. Toţi participanţii vor primi un voucher cu reduceri la articolele pentru copii. Înscrierile se fac până la 1 noiembrie la adresa office@zibo.ro.

Iată câteva momente în care copiii învaţă să ofere altora ceea ce au nevoie:







Aceste două acţiuni sunt promovate şi pe Blogal Initiative.

duminică, 11 septembrie 2011

Superblog 2011

Îmi anunţ cu trâmbiţe înscrierea în competiţia blogger-ilor, ediţia a 4-a, Superblog 2011, găzduit de PCNews şi organizat tot de ei, în colaborare cu SwissPlan.biz şi RACK.

Nu pot să nu-mi amintesc de ediţia a 2-a (2009), care a avut un număr record de probe (55). Mă clasam atunci pe locul 7, poziţie care mi-a dat încrederea de a participa şi anul acesta. Prima ediţie am ratat-o deoarece pe atunci nu aveam blog, iar cea de anul trecut din lipsă de timp.

Aşadar doresc succes atât organizatorilor, cât şi participanţilor.

sâmbătă, 10 septembrie 2011

Biz - succesul afacerilor tale

Nici pe departe nu scriu în momentul de faţă despre ceva la care mă pricep....poate chiar de aceea sunt tentată să scriu. Mi se par interesante discuţiile în care persoane „cu greutate” în mediul afacerilor vorbesc despre un brand sau altul.


În vremea copilariei mele erau câteva branduri consacrate de care îmi amintesc cu drag: salamul de Sibiu, Lolek şi Bolek (guma de mestecat), Polar (îngheţata), plasa de un leu, Eugenia, tenişii de Drăgăşani şi multe alte nume sau simboluri pe care le promovam fără să ştim sau, mai bine zis, fiind lipsite de concurenţă, nici nu aveau nevoie de promovare.

Cine nu a auzit de Biz? Acesta ar fi punctul de plecare într-un studiu pe care l-aş face dacă aş fi expert în branding şi, probabil aş constata că tinerii întreprinzători şi cei consacraţi chiar s-au folosit de acest brand, adolescenţilor le-a trecut pe la ureche, copiii mici au zis măcar o dată Biz în joaca lor. Au rămas pensionarii care îţi povestesc cu nostalgie de brand-urile tinereţii lor. Totodată, rudele noastre, ale fiecăruia, din mediul rural, dacă tot au apucături urbane instalându-şi internet, de ce nu ar citi revista Biz?....Aceasta pentru început, pentru că în aer proaspăt îţi vin şi idei de afaceri, iar Biz le face de succes.

Brand-ul Biz a fost de la bun început, undeva prin anul 2000, un nume, o calitate, un simbol, care a câştigat in timp rezonanţă. Se pare că Biz a reuşit să înţeleagă nevoile, dorinţele şi perspectivele clienţilor. Asta nu înseamnă că, fiind foarte bine plasat pe piaţă cei care se ocupă de promovare pot „croşeta”. Nu, îi văd mereu investind în cercetarea şi construirea brand-ului pentru că un brand bun oferă un mesaj foarte clar, confirmă credibilitatea clienţilor, motivează cumpărătorii.

Despre un brand ţi-e greu să vorbeşti de rău. Faptul că rosteşti un nume cu rezonanţă, porneşti de la premisa învingătorului: succesul garantat. Cand spui Biz ai adăugat în minte valoare. Pentru mine o marcă devine brand dacă o aud sau o văd de cel puţin cinci ori. Sunt o modestă blogger-iţă care se încadrează în grupul ţintă al brandului Biz şi care ar vedea, în perspectivă, implicarea în activităţi destinate copiilor deoarece oamenii de afaceri cărora se adresează Biz au familii, copii, iar cariera fiecăruia este strâns legată de viaţa pesonală. Nu vreau să fac analize de audit (nu că nu m-aş pricepe), însă echipa Biz, de la redactori, producători şi consultanţi, până la fotografi, ştiu exact ce au de făcut, altfel după 11 ani ar fi fost un brand cel puţin prăfuit. Dar nu este aşa.

Dacă tot îmi expun ideile, aş sintetiza câteva obiective pe care le văd eu esenţiale în promovarea unui brand:

- Conştientizarea – atunci când un client devine conştient de existenţa unui brand, este posibil să-l şi încerce
- Loialitatea – clienţii sunt loiali unui brand odată ce şi-au format acest obicei. Există, mai ales în perioadele de instabilitate economică, excepţia consumatorilor care vânează produsele cele mai ieftine. Însă ca orice excepţie, aceasta întăreşte regula.
- Unicitatea - evidenţierea elementelor distinctive prin diversele modele de publicitate.

BIZuindu-te pe noi, vei reuşi!

duminică, 4 septembrie 2011

Playtech şi Koyos te premiază

Dacă sunteţi pasionaţi ai jocurilor pc şi doriţi să fiţi în trend cu ultimele noutăţi, vă recomand să vă "pierdeţi" minute bune pe site-ul playtech.ro, la categoria "play". Acolo aveţi titlurile celor mai tari jocuri, însoţite fiind de câte un review.

Mai mult, cei de la playtech.ro sunt la curent şi cu tehnica. Nu le scapă nimic. Ştiu totul despre laptop-uri, sisteme pc, accesorii, gadgeturi, componente. Dacă eşti în impas şi doreşti să te hotărăşti asupra unui produs, aici ai cel mai bun sfătuitor.

Iar când mai dai şi de un concurs în care este pus la bătaie un laptop Asus şi două telefoane mobile Nokia, nu poţi decât să te mobilizezi să participi. Arată senzaţional acest laptop Asus X52F-EX514D. Privind specificaţiile tehnice, mi-au atras atenţia procesorul Intel Core i3, memoria RAM de 2 GB şi portul HDMI.

Acest premiu este oferit de Koyos.ro. În afara preţurilor rezonabile, multe produse au încă unul cadou: de exemplu, la laptop-uri se oferă genţi, la imprimante primeşti cabluri USB şi calculator de birou.