Da, mierea de albine! Dacă n-aţi văzut “Bee movie”
nu întârziaţi să o faceţi. E educativ, e un mod plăcut şi util de a-ţi petrece
timpul cu copiii. Rămâi cu impresia (de-altfel reală), că albinele sunt
indispensabile, de neînlocuit. Ele au apărut înaintea omului pe Pământ, iar
apicultura este una dintre cele mai vechi meserii.
Am privilegiul să observ munca de apicultor şi mă
fascinează de fiecare dată. Nu numai că îmi place mierea de albine, dar sunt
convinsă de proprietăţile sale benefice asupra organismului.
Prima amintire legată de miere este de pe vremea
când nu aveam gumă de mestecat şi bunicul îmi dădea câte o bucată de fagure, pe
care o mestecam până mi se lipea de dinţi. Tot din acele vremuri bune, desertul
preferat nu era nicidecum Tiramisu sau mai ştiu eu ce prăjitură sofisticată, ci
pâinea cu unt şi miere care, obligatoriu se prelingea pe degete.
Acest aliment minune are caracter higroscopic,
absorbind umezeala din aer, este agent antimicrobian deoarece previne dezvoltarea
anumitor bacterii. Astfel, rănile, tăieturile şi arsurile acoperite de miere
sunt ferite de microbi. Mierea are proprietăţi naturale antioxidante ajută la eliminarea radicalilor liberi din
organism.
Cum m-a ajutat pe mine mierea şi produsele derivate,
de-a lungul timpului:
-
pentru calmarea gingiilor inflamate sau
iritate folosesc tinctura de propolis
-
preventiv, pentru creşterea imunităţii,
îmi prepar atât mie, cât şi întregii familii, îm sezonul răcelilor, miere cu
lămâie
-
savurez, în fiecare dimineaţă, cafeaua
îndulcită cu miere (trebuie să încercaţi)
-
în adolescenţă am scăpat de câteva acnee
după ce am ascultat, în sfârşit şi am folosit mierea în acest scop
-
mi-am dat gata actualul soţ (pe când îmi
făcea curte), servindu-l din prăjitura cu miere şi nucă făcută de mine.
Dacă vreodată te
compară cineva cu o albinuţă să ştii că e de bine. Nu degeaba se spune: “dulce
ca mierea” sau “ca o albină de harnică”. Chiar şi când “te nenoroceşti” spunând
“DA” la Primărie, cei dragi te trimit în “luna de miere”.
Aş încerca energizantul care conţine trei elemente 100% naturale: miere, polen şi propolis. Cei are au consumat de mai bine de o săptămână spun că le dă energie şi bună dispoziţie.
Susţin, alături de Blogal Initiative această Campanie care ne aduce sănătate.
Bravoooo! Total de acord!
RăspundețiȘtergereMi-am si facut o felie de paine cu miere dupa ce am citit articolul tau! Tocmai am mancat-o!
RăspundețiȘtergereSă ştii că m-am gândit la tine când am scris. Chiar dacă ai început apicultura cu oarecare reţineri, cred că pe zi ce trece constaţi că ai luat decizia corectă. Să mă contrazici dacă nu e aşa!
RăspundețiȘtergere