Fiecare dintre noi ştie ce aptitudini, ce înclinaţii are. Acestea se conturează, de multe ori, chiar din copilărie. Nu putem şti, însă, dacă vom deveni bucătărese talentate sau “de nevoie”.
Primele tentative de gătit le putem avea în momentul în care mămicile noastre ne pun la treabă, zicând în gândul lor: “De-asta am o fată, să mă ajute în bucătărie”.Până pe la 14 ani cu siguranţă ne place, ne considerăm un real ajutor, chiar indispensabile, pricepute şi lăudate. S-ar putea să ne alegem cu câteva deprinderi care ne vor ajuta mai târziu. După 14 ani priorităţile unei fete sunt altele, nicidecum “statul în bucătărie”. O adolescentă nu mai găteşte decât pentru a se evidenţia în grupul social din care face parte.
După 16 ani situaţia fiecăruia dintre noi se schimbă (şi acum încep să iau în calcul şi persoanele masculine). De regulă, bărbaţii îşi descoperă talentul în privinţa gătitului neavând încotro. Conjunctura îi plasează în faţa cratiţelor şi odată ajunşi acolo ei fac apel la amintirile din copilărie. Nu prepară după reţete, ci după gustul "memorat" de papilele lor gustative de când erau mici. Însă acest talent odată dezvoltat, devine hobby. Ştim cu toţii că lucrurile pe care le facem foarte bine sunt cele pe care le facem cu plăcere.
Acesta e şi motivul pentru care cei mai celebri bucătari sunt bărbaţi.
Maestrul Horea Vîrlan scrie despre "bucatele noastre", adăugând reţetelor picul acela de suflet pe care oricare gospodină ştie să îl pună în mâncare, astfel încât să se păstreze vorba veche: “Nu mănânci nicăieri la fel de bine ca la mama acasă.”
Fiecare familie are în dotare cel puţin o carte de bucate, mai mult sau mai puţin nouă. Ţi-e mai mare dragul să răsfoieşti o carte de bucate de acum 50 de ani, cu pagini îngălbenite, pătate cu lapte sau undelemn. Din astfel de cărţi sau caiete scrise de bunici s-a inspirat şi Horea Vîrlan în cartea sa “Bucatele noastre. Carte de preparate mai mult sau mai puţin româneşti”, lansată în incinta real-,Vitan, sâmbătă 5 decembrie 2009. Cartea este structurată în 4 capitole, fiecare reprezentând un anotimp. Maestrul Horea Vîrlan este reprezentantul programului de fidelizare pentru clienţi, „Găteşte fără egal”.
M-am gândit să-i propun maestrului bucătar o reţetă de prăjitură care era preferata mea când eram mică şi-i spuneam “Televizoare”, după forma TV-urilor de acum 30 de ani...Reţeta am păstrat-o de la mama. Prăjitura nu este ceva nemaiîntâlnit, dar reţeta mea vreau să cred că e unică.
Aşa că merg la orice oră (perioada aceasta e deschis non-stop) până la real-, hypermarket, fac nişte cumpărături din marca TIP, trec pe la casă, încasez nişte puncte bonus, fac şi o mică donaţie la “Banca de alimente” şi mă grăbesc acasă pentru a mă apuca de treabă.
TELEVIZOARE
Tot de la mama am învăţat, înainte de a face mâncare să şterg masa, să-mi pregătesc toate ingredientele pentru a le avea la îndemână şi să-mi ung tava.
Pentru blat folosesc următoarele:
- 200g de zahăr ( eventual vreo 3 plicuri de zahăr vanilinat)
- 300g de unt
- 2 linguri de miere
- 1 ou
- 250g de făină
- 100ml de lapte
- jumătate de plic de praf de copt
Se amestecă zahărul, untul, mierea şi oul până se omogenizează, apoi se adaugă făina, laptele şi praful de copt.
Se aşază compoziţia astfel obţinută într-o tavă unsă cu margarină şi tapetată cu făină (aşa făcea mama) sau tapetată cu hârtie specială pentru copt (aşa fac eu). Se pune la foc potrivit la cuptor.
Acum am nevoie de un sirop, iar pentru a-l obţine folosesc:
- 200g de unt
- 250g de zahăr
- 3 linguri de cacao
- 100ml de lapte
- esenţă de rom
Să fim serioşi, mama nu punea atâta unt, că era raţionalizat (100g pe lună de persoană), îl înlocuia cu margarina.
Topesc untul şi zahărul, apoi pun cacaua, laptele şi romul, după care se răceşte puţin.
Între timp e gata şi blatul, care se taie în cubuleţe. Tăvălim apoi “televizoarele” prin siropul călduţ, se lasă câteva minute, apoi se "ciufulesc" dându-le prin nuca de cocos (aproximativ 250g) amestecată cu zahăr tos (mama făcea şi cu nucă simplă, măcinată).
Iată ce a ieşit!
Poftă bună!
Gastronomia nu este pentru mine o necunoscută, nici o povară.
Îmi mai amintesc o replică a mamei: “Cui îi place să savureze mâncarea, ştie să o şi prepare.”
Desertul acesta l-am scris pentru concursul SuperBlog 2009 (proba nr. 53), susţinut de PC NEWS.
Acum 2 luni
Si mie imi place foarte mult! Multumesc pentru reteta!
RăspundețiȘtergere