Început de iunie, de vară, de făcut planuri de vacanţă, pe când mi-a căşunat o idee de a mă înscrie ca Ambasador Ursus în cadrul Turneului Ursus Evolution, care urma să se desfăşoare în patru locaţii din ţară: Cluj, Iaşi, Braşov şi Mamaia, unde trupe mai mult sau mai puţin cunoscute urcau pe scenă. Concurenţii aveau de ales o trupă, cea favorită, pentru a o reprezenta şi a o susţine la concerte. Am ales Iris. Nu sunt o fană adevărată, recunosc, dar mi s-a întâmplat să cânt în baie „Floare de Iris” sau „ Strada ta”. După ce am introdus datele am văzut că era necesară şi postarea unui filmuleţ prin care să îmi arăt deosebita simpatie pentru băieţii de la Iris. Am considerat prea complicat, chiar puţin spre penibil, aşa că am lăsat deoparte acţiunea cu pricina, îndreptându-mi privirea spre alte evenimente de pe VinSiEu.ro.
Nu după mult timp, sunt anunţată printr-un e-mail că sunt ambasadoarea Ursus şi voi însoţi celebra trupă Iris prin ţară, cu toate că nu-mi făcusem tema până la capăt. Îmi suna foarte bine, mai ales că nu aveam niciun plan prestabilit de vacanţă. Am început să mă documentez, să fac conspecte referitor la istoricul trupei (şi am avut ce studia, fiindcă băieţii de la Iris cântă de 30 de ani).
Prima întâlnire era în holul unui vestit hotel din Cluj, unde aveau să vină toţi cei cinci ambasadori selectaţi. Mă trezesc decana de vârstă (mă aşteptam), am cunoscut tineri într-adevăr fani ai formaţiilor alese. Urma să fiu filmată spunând de ce am ales Iris şi ce părere am de evoluţia muzicii româneşti. A fost o experienţă inedită deoarece am „muncit”, alături de doi răbdători operatori, câteva ore bune, până când filmările au corespuns aşteptărilor lor. A fost cel puţin distractiv, mai ales partea cu servitul berii, având în vedere că nu agreez acest tip de băutură.
Punctul culminant al evenimentului a fost participarea la cele două concerte. Aveam privilegiul (!?!) de a sta în Golden Circle, mai purtam şi o brăţară galbenă care să justifice staţionarea mea în acel loc. Pentru a nu uita aşa uşor, în acele zile (25, 26 iunie 2011), în Cluj a fost vreme de toamnă, cu ploi reci şi vânt, vreme „tocmai bună” de stat sub cerul liber la spectacol. Urmăream privirile invidioase ale unor puşti care doreau să intre în Golden Circle, iar eu nu ştiam pe unde să ies.
Aveam de stat câte cinci ore timp de două zile, în picioare, la nici cinci metri de boxe foarte puternice. Simţeam în organele interne zgomotul, fiindcă, luându-mă după gusturile mele muzicale, nu o puteam numi muzică (Les Elephants Bizarres, E.M.I.L., Paraziții, Zdob și Zdub, The Mono Jacks, Șuie Paparude, Roa Junnkyard, Grasu XXL).
Iată o mostră de câteva secunde pentru a vă introduce în atmosferă. Sunetul înregistrat are un bâzâit tocmai pentru că eram mult prea aproape de acele monstruozităţi de boxe:
Cei cinci ambasadori eram filmaţi mai tot timpul şi trebuia să se vadă pe faţa noastră cât de bine ne distrăm, cât de încântaţi suntem de evoluţia muzicii româneşti. Să nu fiu rea, am apreciat prestaţia celor de la Cargo şi Iris.
Mă întrebam, la un moment dat, de ce nu văd măcar un prieten, un cunoscut, din atâta mulţime. Uitându-mă în jurul meu, am găsit imediat răspunsul. Eram o intrusă de 40 de ani în mijlocul a sute de adolescenţi dezlănţuiţi.
Am stat în frig, în vânt şi ploaie, am asistat, în opinia mea, la o involuţie a muzicii româneşti, am încercat să dau bine pe sticlă. Tot ce s-a filmat şi ceea ce mie mi se părea grozav, a rămas undeva, într-o arhivă neştiută, nu a fost postat nici măcar pe youtube.
Acele zile m-au rupt, în schimb, de rutina de zi cu zi şi pot spune că zgomotul miilor de watti produs de boxe m-a scuturat într-atât, încât m-a trezit pentru a ţine ritmul cu ceea ce se mai întâmplă prin România secolului XXI. Iar pentru a fi chiar în mijlocul evenimentelor din urbea de pe Someş, pur şi simplu accesez VinSiEu.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu