vineri, 11 noiembrie 2011

iPhone for Steve

Nu, nu este ultimul articol de pe acest blog, deoarece nu cred nicio secundă în prezumţia de sfârşit, nu sunt nici măcar superstiţioasă. Totuşi, o emoţie ascunsă mă atinge, dar nu pentru că astăzi este 11.11.11, ci pentru că asist, cel puţin temporal, la lansarea oficială a ceea ce se numeşte iPhone for Steve (4S), cel mai performant terminal din gama iPhone al companiei americane Apple.

Mă gândesc în aceste momente în ce loc l-aş aşeza dacă o astfel de bijuterie ar străluci în frumosul nostru apartament. Da, aş dori să-l văd la mine pe birou şi, fără a folosi cuvinte mari, pentru că-l merit. Nu m-am răsfăţat niciodată la un astfel de nivel, aşa că…de ce n-aş face-o acum? Creangă spunea: “n-am fost nici frumos până la 20 de ani, nici deştept până la 30, nici bogat până la 40.” Primele două le constată alţii. 40 de ani am împlinit, dar bogăţia n-a venit, aşa că îmi va fi destul de greu să fiu în trend cu un smartphone de ultimă generaţie. Asta nu înseamnă că exclud posibilitatea de a achiziţiona un iPhone 4S, deoarece ofertele de la Vodafone sunt cât se poate de convenabile: un iPhone 4S costă de la 149 de euro, în funcţie de abonament.


Lansarea iPhone 4S aduce şi noul iOS5, cel mai avansat sistem de operare din lume, cu peste 200 de noi specificaţii. Ceea ce “poate” iPhone 4S puteţi studia aici. De asemenea, iPhone 4S dispune de iCloud, un revoluţionar set de servicii gratuite bazate pe tehnologia Cloud.

Cifra 4 aş asocia-o cu:

1. Vodafone a fost primul operator care a anunţat că aduce oficial 4S în România.
2. Vodafone este primul care a lansat abonamentele dedicate.
3. Vodafone este primul care a organizat un eveniment pentru a marca acest moment. Lansarea a fost transmisă live de la Plaza România.
4. Vodafone este primul care organizează un concurs prin care bucuria de a avea un iPhone 4S poate fi oferită unui blogger talentat care, cu siguranţă ştie cum să-l folosească.

Acest articol face parte din Campania Vodafone promovată pe Blogal Initiative.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu